Kaspersky Lab România continuă extinderea pe pieţele din România şi Bulgaria, prin încheierea unui nou parteneriat de distribuţie cu ASBIS

Bucureşti, 17 august 2009 – Kaspersky Lab România îşi lărgeşte reţeaua de parteneri printr-un acord încheiat cu ASBIS, care presupune distribuţia soluţiilor de securitate destinate utilizatorilor individuali, atât pentru piaţa locală, cât şi pentru cea din Bulgaria.

 

„Suntem într-o etapă de creştere rapidă pe pieţele din România şi Bulgaria şi mizăm pe încheierea de parteneriate strategice, cu distribuitori puternici pe piaţa IT&C”, a declarat Teodor Cimpoeşu, Managing Director Kaspersky Lab România şi Bulgaria. „ASBIS este un partener cu o reţea extinsă şi un portofoliu important de clienţi, care vor contribui semnificativ la atingerea obiectivelor de business propuse atât pentru această perioadă, cât şi pentru viitor”, a completat Cimpoeşu.

„Ne bucurăm de încheierea acestui parteneriat”, a declarat Monica Aluaş, General Manager ASBIS România. „După câţiva ani de leadership pe piaţa produselor Microsoft OEM, vom extinde gama produselor software pe care le avem în portofoliu. Suntem convinşi că, împreună cu Kaspersky Lab, vom putea oferi soluţii cu valoare adaugată mai mare clienţilor noştri”, a încheiat aceasta.

Începând cu această lună, produsele Kaspersky Antivirus şi Internet Security 2009 vor putea fi achiziţionate de la toţi reseller-ii ASBIS din România şi Bulgaria. În acelaşi timp, eforturile de marketing ale Kaspersky Lab România se vor concentra pe iniţierea de programe specifice, cu rolul de a aduce produsele companiei mai aproape de utilizatorii finali.

 

Despre Kaspersky Lab

Kaspersky Lab produce şi distribuie unele dintre cele mai populare sisteme de securitate pentru
PC, care protejează utilizatorul de viruşi, spyware, crimeware, hacker-i, phishing şi spam. Produsele Kaspersky deţin o rată superioară de detecţie, având cel mai rapid timp de răspuns din industria de securitate pentru utilizatori individuali, SMB, reţele de mari dimensiuni şi sisteme de lucru mobile. Tehnologia dezvoltată de Kaspersky este utilizată la nivel mondial în produsele şi serviciile furnizorilor de top ai soluţiilor de securitate de pe piaţa IT.

Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.kaspersky.ro, iar pentru ultimele ştiri legate de malware, consultaţi www.viruslist.com

Despre ASBIS

ASBIS România este subsidiara locală a grupului ASBIS PLC, distribuitor de top din domeniul tehnologiei informației, cu sediul în Cipru. Compania este specializată în distribuţia componentelor şi perifericelor pentru computere, produselor electronice de larg consum şi de software. ASBIS partener de top pentru marci renumite – Intel, AMD, Microsoft, Seagate, WD, Kingston, Dell, Lenovo etc – și se constituie ca  "one-stop shop" pentru componente IT și laptop-uri A-brand. Are are filiale în 27 de ţări, 33 de depozite, peste 30.000 de clienţi activi şi a avut venituri de 1,5 miliarde USD în 2008. ASBIS distribuie, de asemenea, propriile mărci Canyon (periferice PC, accesorii pentru gaming, genti laptop, produse de reţelistică şi alte dispozitive periferice) şi Prestigio (produse de stocare, GPS, nettop-uri si accesorii USB de lux). Pentru mai multe informaţii vă rugăm să vizitaţi www.asbis.ro şi www.asbis.com.