Mai mult de jumătate din companiile europene nu îşi securizează infrastructura IT virtuală
CUMPARATI |
Bucureşti, 6 iunie 2012 – Un studiu realizat de compania O+K Research în luna martie 2012 dezvăluie faptul că peste jumătate din business-urile europene, care au adoptat sau urmează să adopte o tehnologie de virtualizare, nu au nicio intenţie să implementeze o soluţie de securitate creată special pentru astfel de medii. La studiu au participat specialişti IT din companii medii şi mari, care au deja o infrastructură virtuală sau plănuiesc să adopte una în viitorul apropiat.
Cercetarea arată că gradul de adoptare a infrastructurilor virtuale este ridicat. Mai exact, 62% dintre companiile europene sunt în plin proces de implementare sau au implementat deja o soluţie de virtualizare pentru servere, 35% au în plan virtualizarea desktop, iar 33% urmează să folosească o soluţie de virtualizare pentru stocarea datelor. De asemenea, studiul dezvăluie că business-urile din Europa au o experienţă de aproximativ doi ani în folosirea tehnologiilor de virtualizare.
42% dintre specialiştii IT care au participat la studiu sunt de părere că riscurile de securitate din mediul virtual sunt mici sau considerabil mai mici decât cele specifice infrastructurii fizice. În acelaşi timp, 36% dintre aceştia cred că riscurile sunt egale pentru ambele tipuri de infrastructuri.
Nivelul de adoptare a unei soluţii de securitate specializate pentru mediile virtualizate este alarmant de scăzut. 55% dintre companiile europene fie nu sunt interesate de suite de securitate fără agent integrat (agent-less) pentru infrastructuri virtuale, fie sunt interesate, dar nu au în plan instalarea unei astfel de soluţii. Numai 18% dintre companii au confirmat că îşi protejează mediile virtualizate cu o suită dedicată.
Gradul scăzut de adoptare nu poate fi explicat prin faptul că suitele de securitate specifice mediilor sunt prea complexe. De exemplu, Kaspersky Security for Virtualization, lansată recent şi în România, este pe deplin compatibilă cu platforma VMware şi este uşor de instalat, datorită abordării agent-less. Suita se instalează ca o aplicaţie de securitate pentru fiecare staţie fizică şi protejează automat toate maşinile virtuale găzduite de aceasta. Nu este necesară instalarea şi întreţinerea unei soluţii de securitate în maşina virtuală propriu-zisă. În acelaşi timp, Kaspersky Security for Virtualization poate fi integrată într-o infrastructură IT unde staţiile fizice, maşinile virtuale şi dispozitivele mobile sunt protejate şi administrate centralizat de suitele Kaspersky Lab.
„Acest studiu ne arată că percepţia riscurilor asociate securităţii mediilor virtualizate este alarmant de scăzută”, spune Konstantin Voronkov, Senior Product Manager of Virtualization Solutions la Kaspersky Lab. „În ceea ce priveşte securitatea, infrastructura virtuală trebuie tratată în aceeaşi măsură ca şi cea fizică, deoarece ignoranţa poate duce la pierderi majore. Observăm tot mai des că multe companii se confruntă cu probleme de securitate atât în mediul virtual, cât şi în cel fizic, de aceea Kaspersky Security for Virtualization oferă protecţie specializată, fără agent integrat. Aceasta este administrată cu ajutorul Kaspersky Security Center, consola de management creată pentru a controla securitatea întregii infrastructuri IT corporate”, completează acesta.
Pentru a afla mai multe despre virtualizare şi Kaspersky Security for Virtualization, accesaţi: http://www.kaspersky.ro/beready.
# # #
Despre Kaspersky Lab
Kaspersky Lab este cel mai mare producător de soluţii de securitate informatică din Europa. Compania oferă unele dintre cele mai populare sisteme de securitate pentru PC, care protejează utilizatorul de viruşi, spyware, crimeware, hackeri, phishing şi spam. Kaspersky Lab este poziţionată în topul primelor patru companii producătoare de soluţii de securitate endpoint la nivel mondial. Produsele Kaspersky deţin o rată superioară de detecţie, având cel mai rapid timp de răspuns din industria de securitate pentru utilizatori individuali, SMB, reţele de mari dimensiuni şi sisteme de lucru mobile. Tehnologia dezvoltată de Kaspersky este utilizată la nivel mondial în produsele şi serviciile furnizorilor de top ai soluţiilor de securitate de pe piaţa IT.
Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.kaspersky.ro, iar pentru ultimele ştiri legate de malware, consultaţi www.securelist.com.