Intel lansează în România cea de-a treia generație a procesoarelor Intel® Core™

CUMPARATI

Intel va semna un acord pentru a integra în device-uri touchscreen-ul, răspunzând astfel cerințelor utilizatorilor

CELE MAI IMPORTANTE ELEMENTE ALE ŞTIRII:

·   Noile sisteme Ultrabook™ cu procesoare Intel® Core™ din a treia generaţie sunt mai rapide, au un design modern şi oferă caracteristici de securitate de ultimă generaţie;

·   Intel anunţă încheierea de parteneriate cu Cando, HannsTouch, TPK şi Wintek pentru a putea dezvolta design-uri cu tehnologie touch, adresându-se astfel cererilor utilizatorilor care doresc Ultrabook-uri convertibile;

·   Dezvoltând tehnologii revoluţionare pentru segmentul mobile, Intel prezintă trei smartphone-uri bazate pe arhitectură Intel, dezvoltate de Lava* International, Lenovo* şi Orange* şi 20 de design-uri de tablet PC-uri bazate pe Intel® Atom™ SoC şi Windows 8 – cunoscute sub numele de cod “Clover Trail”.

București, 5 iunie 2012 – Intel Corporation a lansat astăzi pe piaţa locală cea de-a treia generaţie a familiei de procesoare Intel® Core™, pentru sisteme Ultrabook, desktop şi mobile. Noile procesoare sunt deja disponibile în produsele și ofertele partenerilor locali şi internaţionali: Acer*, Altex*, Asus*, Dell*, eMAG*, eta-2u*, Fujitsu*, GIGABYTE*, Hewlett Packard*, Lenovo*, Maguay*, PC Garage*, Sony* şi Toshiba*.

Compania a anunțat că la nivel mondial, mai mult de 35 de noi design-uri de Ultrabook sunt disponibile  începând de astăzi sau în maxim 30 de zile. În total, vor fi dezvoltate peste 115 design-uri de Ultrabook. Folosind cea de-a treia generaţie de procesoare  Intel® Core™  şi utilizând tranzistori pe 22nm 3D, noile modele de Ultrabook sunt mai rapide, au un design deosebit şi oferă noi capabilităţi de securitate.

Intel a anunţat de asemenea semnarea de parteneriate cu diferiţi producători de ecrane touch, pentru a răspunde cerințelor utilizatorilor.

“Experienţele noastre de viaţă sunt definite de simţuri, de ceea ce vedem, auzim sau simţim. Simţurile umane stau la baza viziunii Intel pentru Ultrabook; dorim să oferim o experienţă de computing fără compromis. Astăzi, datorită progreselor tehnologice facilitate de cea de-a treia generaţie de procesoare Intel® Core™, ne aflăm cu un pas mai aproape de a ne îndeplini viziunea, şi suntem abia la început. Inovaţia va continua, ne vom îndrepta spre design-uri convertibile cu ecran tactil, iar pe viitor dorim ca interacţiunea cu Ultrabook-urile şi cu alte device-uri să se facă natural, intuitiv”, a declarat Bogdan Georgescu, Channel Account Manager, Intel România.

În domeniul PC-urilor desktop și notebook, noile procesoare oferă o performanţă vizuală îmbunătăţită pentru gameri, entuziaştii din domeniul media şi ceilalţi utilizatori. Disponibile în sisteme desktop high-end, laptopuri şi sisteme all-in-one, noile procesoare Quad-Core sunt primele din lume ce folosesc tranzistori 3D pe 22nm.

Combinaţia dintre tranzistorul 3D al Intel şi îmbunătăţirile arhitecturale ajută la creşterea performanţei graficii 3D şi a procesării HD, noile modele fiind aproape de două ori mai performante comparativ cu vechea generaţie de procesoare. Ca urmare a performanţei grafice, activităţi precum editarea foto-video, navigarea pe Internet, vizionarea de videoclipuri HD sau gaming-ul sunt mai rapide, mai precise şi par mai reale. Cu o performanţă cu 20% mai mare şi noi tehnologii care să crească volumul datelor utilizate, noile procesoare cresc leadership-ul Intel în performanţă.

Noile sisteme Ultrabook sunt mai rapide şi dispun de noi capabilităţi de securitate

Comparativ cu generaţia anterioară, noile sisteme Ultrabook cu procesoare Intel Core de a treia generaţie sunt de două ori mai performante în lucrul cu fişiere multimedia şi la nivel de capabilităţi grafice, au o autonomie mai mare şi design-uri mai subţiri.

Noile Ultrabook se iniţializează din modul hibernare în cel activ în doar 7 secunde, iar aplicaţiile favorite rulează mai rapid1.

Tehnologia Intel® Smart Connect  permite update-ul email-ului şi a conturilor de social media chiar şi atunci când Ultrabook-ul este în modul sleep, conservând în acelaşi timp durata de viaţă a bateriei.

Conectarea la dispozitive externe este facilitată de prezenţa conectorului USB 3.0 şi a tehnologiei Thunderbolt™ , care permite utilizatorilor să transfere un film full HD pe un Ultrabook în mai puţin de 30 de secunde.

Pe măsură ce securitatea devine din ce în ce mai importantă pentru utilizatori, noile sisteme Ultrabook sunt echipate cu caracteristici de protecție noi, inclusiv Intel® Anti-Theft. Această tehnologie permite utilizatorilor să blocheze sistemul dacă este pierdut sau furat. Utilizatorii din diferite ţări pot activa acest serviciu gratuit, datorită unui abonament oferit de Absolute, McAfee, Norton şi Intel.

În plus, Ultrabook-urile bazate pe cea de-a treia generaţie de procesoare Intel Core dispun de tehnologia Intel® Identity Protection. Aceasta permite utilizatorilor să îşi protejeze identitatea digitală.

Ecran sensibil la atingere, Ultrabook cu design convertibil. Totul pentru o experienţă de computing fără compromis

Anunţate acum un an de către Intel, sistemele Ultrabook au definit rapid o nouă categorie de computing şi au fost adoptate imediat de către industrie.

Tot anul acesta, Intel şi industria de computing vor continua să dezvolte echipamentele Ultrabook şi să schimbe modul în care oamenii interacţionează cu aceste device-uri, introducând şi capabilităţi de touch. Intel crede cu tărie faptul că ecranul tactil reprezintă o componentă cheie a experienţei cu Ultrabook-ul, iar această nouă completare va fi din ce în ce mai prezentă pe o gamă variată de produse.

Bogdan Georgescu a precizat faptul că touch screen-ul va ajuta procesul de dezvoltare şi va aduce noi experienţe, în special pentru Ultrabook-urile convertibile, care vor oferi o experienţă de computing fără compromis.

Georgescu a precizat și faptul că Intel va semna parteneriate cu vendori precum Cando Co., Ltd., HannsTouch, TPK şi Wintek pentru a dezvolta o gamă mai largă de Ultrabook-uri. Aceste parteneriate sunt elemente importante pentru eforturile companiei Intel şi ale industriei în ceea ce priveşte sistemele Ultrabook şi sunt esenţiale pentru nevoia de a utiliza interfeţele cu touch screen pentru mai multe game de produse.  

Viitorul: Computere care văd, aud şi simt

Având câteva sute de milioane de tranzistori de ultimă generaţie pentru un singur chip Intel, computerele se apropie de modul în care este “construit” creierul uman. Intel a provocat industria să modifice substanţial computing-ul, prin adăugarea de simţuri PC-ului: abilitatea de a vedea, auzi sau simţi, aşa cum o fac oamenii.

Experienţa unui Ultrabook cu touchscreen este doar începutul. La Computex 2012, Tom Kilroy, Intel Corporation Senior Vice President, a demonstrat în premieră capabilităţile de recunoaştere vocală ale unui sistem bazat pe Nuance Dragon* Engine şi o tehnologie de discurs optimizată pentru arhitectura Intel dispusă pe sistemele Ultrabook™.  Cu ajutorul acestei tehnologii, utilizatorii vor putea verifica update-urile de pe site-urile de socializare, iniţializa apeluri VOIP, căuta pe Internet sau controla conţinutul media. De asemenea, utilizatorii vor putea verifica Ultrabook-ul atunci când acesta nu este conectat la Internet prin folosirea vocii, acesta putând deschide la cerere aplicaţiile.

Conform celor declarate de Kilroy, compania lucrează pentru a dezvolta noi tehnologii care să permită utilizatorilor să interacţioneze natural şi intuitiv cu o gamă variată de device-uri, de la Ultrabook la smartphone sau sisteme inteligente. Asemenea aplicaţii ar putea include recunoaşterea gesturilor, folosirea unui smartphone pentru a interacţiona sau folosi un Ultrabook sau un desktop PC sau pentru a monitoriza pulsul inimii unei persoane prin intermediul unei tehnologii care vede şi analizează mişcările obrajilor unei persoane.

Intel lansează concursul Ultrabook™ Experience Software pentru dezvoltatorii de software din EMEA. Acesta are ca scop creşterea dezvoltărilor din jurul acestei game de produse. Dezvoltatorii de software sunt invitaţi să îşi înscrie ideile creative de aplicaţii, care să folosească funcţionalităţile unui Ultrabook. Focusul aplicaţiilor ar trebui să fie pe modul în care utilizatorii  interacţionează cu un Ultrabook, inclusiv prin atingere, gest sau recunoaştere vocală. Etapa de înscriere se termină pe 25 iunie, iar câştigătorii vor fi anunţaţi în septembrie 2012. Pentru mai multe detalii vizitaţi website-ul www.ultrabook-software-contest.com.

Despre Intel

Intel este lider mondial în inovaţia din industria computerelor. Compania proiectează şi dezvoltă tehnologii esenţiale, ce servesc ca fundament pentru dispozitivele de computing din lume. Pentru informaţii suplimentare despre Intel accesaţi http://www.intel.com/pressroom şi http://blogs.intel.com.

Intel, Intel Atom, Intel Core, Ultrabook, Thunderbold şi logo-ul Intel sunt mărci comerciale ale Intel Corporation în Statele Unite şi în alte ţări.

* Alte nume şi brand-uri pot fi reclamate ca fiind proprietatea altor părţi

Numele de cod ale diferitelor caracteristici sunt folosite intern de către Intel pentru a identifica produse care sunt în curs de dezvoltare şi care nu au fost încă lansate. Utilizatorii, companiile sau alţi parteneri nu sunt autorizaţi de Intel pentru a folosi numele de cod în advertising, promoţii sau activităţi de marketing de produs sau servicii. Folosirea numelor de cod este pe propriul risc.

Toate datele, cifrele sunt estimări şi pot fi schimbate fără a anunţa în prealabil.

Intel poate schimba specificaţiile şi descrierea unui produs oricând, fără a anunţa. Niciun sistem nu poate fi 100% sigur, în orice situaţie. Necesită un sistem cu Intel® Identity Protection Technology, cu chipset 2nd gen Intel® Core™, firmware şi software, şi website partener. Consultă producătorul sistemului. Intel nu îşi asumă vina pentru datele sau sistemele furate şi problemele apărute în cazul în care astfel de lucru se întâmplă. Pentru mai multe detalii vizitaţi http://ipt.intel.com. Niciun sistem nu poate fi 100% sigur în orice condiţii. Necesită un chipset enables, BIOS, firmware şi software şi o licenţă de la un provider capabil să ofere un astfel de sistem. Consultaţi producătorul sistemelor şi furnizorul de servicii pentru disponibilitate şi funcţionalitate. Pentru mai multe detalii accesaţi www.intel.com/go/anti-theft.

1. Necesită 16GB NAND cache şi scor minim în PCMark Vantage