Profitul Dell a crescut cu 63% în trimestrul al doilea
CUMPARATI |
Profitul Dell, una dintre cele mai mari companii producătoare de PC-uri din lume, a crescut cu 63% în trimestrul al doilea, încheiat în iulie, de la 545 milioane dolari cât a înregistrat în perioada similară a anului trecut la 890 milioane dolari, însă declinul vânzărilor către consumatori şi statul american a determinat grupul să revizuiască în scădere estimările pentru acest an, scrie cotidianul american The Wall Street Journal. Dell a anunţat că se aşteaptă ca veniturile să urce între 1 şi 5% pentru întregul an, mai lent decât ritmul de 5 – 9% anticipat anterior.
"Vânzările către consumatori sunt o provocare deosebită", a declarat Brian Gladden, directorul financiar al companiei."Cheltuielile statului american sunt, de asemenea, mai mici, în contextul dezbaterilor privind datoriile SUA", a adăugat el.
Compania americană câştigă cotă de piaţă pe segmentul computerelor mai scumpe şi al unităţilor de stocare, odată cu restructurarea portofoliului şi încercările de a reduce vânzările de produse mai ieftine. Aceste eforturi au majorat profitul Dell chiar dacă vânzările nu au evoluat satisfăcător deoarece clienţii nu sunt încă familiarizaţi cu unele produse noi, potrivit lui Gladden.
Sursa: ZF.ro