Debut în forţă pentru D-Link în România: 45% creştere pe trimestrul 1 al acestui an

Bogdan Mihalcea, Country Manager D-Link România, anunţă:

„Cifrele privind vânzările de echipamente D-Link în România în primul trimestru al acestui an ne sunt favorabile, indicând o creştere cu aproximativ 45% faţă de perioada similară a anului trecut.

Putem afirma acum, după ce am finalizat centralizarea rezultatelor de vânzări primite de la toţi partenerii noştri locali, că anul 2009 a marcat un debut în forţă pentru D-Link pe piaţa din România, perioada de criză reprezentând un bun prilej pentru noi de a ne consolida şi de a ne îmbunătăţi semnificativ cota de piaţă.

Deşi am observat o diminuare a numărului de proiecte în sectorul public din piaţă, am înregistrat o creştere notabilă în segmentul de IMM / consumer tocmai datorită reorientării clienţilor către produse cu un raport calitate / preţ superior. Mizăm în continuare pe acest trend, cu atât mai mult cu cât de la începutul trimestrului 2 au sosit deja cereri pentru proiecte mai complexe. Un alt semn îmbucurător a fost reprezentat de încrederea pe care companiile foarte mari ne-au arătat-o, fiind deja livrate primele soluţii de networking dedicate.”

Compania D-Link a adoptat la nivel global o serie de măsuri specifice care ţin cont de contextul economic actual. Strategia actuală se bazează pe consolidare şi pe cucerirea rapidă a unor verticale care până acum ne erau mai puţin accesibile, însă, datorita crizei, acestea au devenit o oportunitate.

Bogdan Mihalcea afirmă că “Pentru noi criza este o bună ocazie de a ne îmbunătăţi cota de piaţă, de a eficientiza procesele interne. În 2009, majoritatea  eforturilor noastre se îndreaptă către sprijinirea partenerilor, pentru ca ei să depăşească cu bine această perioadă mai dificilă, şi le oferim întreg suportul nostru.

Am lansat programul de parteneriat D-Link Partner+, prin intermediul căruia oferim partenerilor noştri suport specializat, prezentând uneltele necesare maximizării potenţialului şi profiturilor companiilor. Obiectivul major al Partner+ este acela de a determina creşterea vânzărilor şi a numărului de clienţi în condiţiile crizei actuale.”

Mai mult decât oricând, acum putem vorbi despre abordarea unor nişe ocupate anterior de vendori tradiţionali, dar care, în timp de criză, au devenit vulnerabili, prin prisma raportului preţ / calitate. În alegerea unui echipament de reţea sau în dimensionarea unei soluţii de networking sunt importante atât calitatea cât ţi preţul, iar D-Link oferă o gamă variată de produse de calitate, fiabile, la preţuri extrem de accesibile pieţei româneşti. D-Link a investit masiv în dezvoltarea segmentului SMB Enterprise, şi considerăm că suntem poziţionaţi foarte bine în conditiile actuale, în care se caută obţinerea unor beneficii maxime dar cu bugete restrânse.

D-Link România a înregistrat un boom al vânzărilor către segmentul telecom, în special datorită cererii venite dinspre operatori, aceştia acoperindu-şi necesarul de infrastructură şi echipamente CPE, cât şi datorită utilizatorilor finali, care şi-au dezvoltat propria reţea.

În încheiere, Bogdan Mihalcea declară: “Suntem convinşi că, pentru noi, criza economică reprezintă oportunitatea ca D-Link să fie tot mai prezent şi vizibil în piaţă. Oportunitatea ca echipamentele noastre, care înglobează cele mai performante şi sigure tehnologii, să fie accesibile unui public cât mai larg din punct de vedere al administrării şi configurării, fie că este vorba de end-useri, IMM-uri sau mari corporaţii.”

 

                   Cumpara D-link online cu ajutorul ASBIS B2B