Seagate şi ASBIS sărbătoresc 15 ani de parteneriat de succes în domeniul distribuţiei

21 iunie 2007, Limassol (Cipru) – ASBISc Enterprises Plc (ASBIS), furnizor de talie mondială de componente pentru calculatoare pe pieţele aflate în curs de dezvoltare, şi Seagate Technology, lider mondial în proiectarea, fabricarea şi comercializarea de unităţi de hard disk, au sărbătorit 15 ani încununaţi de succes în colaborarea în domeniul distribuţiei de unităţi de stocare.

Parteneriatul dintre cele două companii a luat naştere pe 12 iunie 1992, atunci când ASBIS, care se ocupa atunci cu producerea de unităţi de hard disk de dimensiuni reduse pentru fostele republici sovietice, a semnat primul său contract de distribuţie cu un distribuitor IT de talie mondială. Din acel moment, ASBIS s-a concentrat asupra vânzării, comercializării şi dezvoltării canalelor pentru unităţile de hard disk Seagate în toate statele fostei Uniuni Sovietice, Europa Centrală şi de Est, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.

Hans-Dieter Blaser , Director executiv al departamentului EMEA de Vânzări şi Marketing de la Seagate a declarat:

„Doresc să profit de această ocazie pentru a mulţumi personal întregii echipe ASBIS de pe tot cuprinsul Europei pentru cooperarea foarte eficientă din ultimii 15 ani”. „ASBIS a fost mereu o companie cu un nivel profesional ridicat şi cu care s-a lucrat în mod plăcut. Reprezintă unul dintre cei mai buni distribuitori din domeniu – având un personal remarcabil. Din partea Seagate, îi doresc întregului personal ASBIS toate cele bune pentru încă cel puţin15 ani şi aştept cu plăcere să continuăm succesul comun.”

Siarhei Kostevitch , Director general şi fondator al ASBIS a menţionat:

„Longevitatea parteneriatului Seagate-ASBIS şi rezultatele deosebite pe care le-a avut reprezintă o dovadă a viziunii, dedicării şi efortului personalului implicat”. „Cunoştinţele profesionale ale Seagate din domeniul cercetării şi dezvoltării, calitatea tehnicii de fabricaţie a produselor, procesele bine dezvoltate, atitudinea precaută faţă de partenerii de canal şi, în primul rând, influenţa umană au transformat Seagate într-un partener valoros în ultimii 15 ani. Asistenţa inegalabilă a Seagate a ajutat ASBIS să se dezvolte şi să devină un jucător important în lanţul global de distribuţie IT. Le dorim partenerilor de la Seagate mulţi ani de dezvoltare şi prosperitate.”

De-a lungul anilor, Seagate a recunoscut în mod repetat natura de succes a parteneriatului său, numind ASBIS cel mai de succes distribuitor Seagate din Europa de Est şi din fosta Uniune Sovietică, distribuitorul nr. 1 din fosta uniune Sovietică şi „Fibre Channel Champion”. Vânzările produselor Seagate în regiunea acoperită de ASBIS au fost în creştere încă de la începutul cooperării.


Despre Seagate Technology

Seagate (NYSE: STX) este lider mondial în proiectarea, fabricarea şi comercializarea unităţilor de hard disk, livrând produse pentru o gamă largă de aplicaţii, inclusiv întreprinderi, computere desktop, computere portabile, produse electronice de consum şi soluţii de marcă. Modelul de comercializare al Seagate se bazează pe dominaţia tehnologică şi procesele de producţie de talie mondială de a furniza inovaţii fundamentale în cadrul industriei şi de a oferi calitate clienţilor din întreaga lume, precum şi pentru a fi producătorul cu preţuri scăzute pe toate pieţele pe care acţionează. Compania se angajează să furnizeze produse premiate, asistenţă pentru clienţi şi fiabilitate pentru a satisface cerinţele crescânde la nivel mondial din domeniul stocării informaţiilor. Seagate poate fi găsit oriunde în lume accesând www.seagate.com.


Despre ASBIS

ASBISc Enterprises PLC (LSE: ASB.L) este o firmă specializată în distribuirea de produse IT ale producătorilor de talie mondială, precum Intel, Seagate, Hitachi, Miscrosoft, Samsung, AMD şi Toshiba. ASBIS dispune de patru centre principale de distribuţie care furnizează produse pentru operaţiuni în interiorul statelor cu pieţe în curs de dezvoltare din regiunea EMEA. Sistemul central de achiziţie, platforma on-line B2B , experienţa internaţională a conducerii corporaţiei şi expertiza locală a echipelor din fiecare ţară, împreună cu o bună cunoaştere a Europei de Est, au contribuit la consolidarea poziţiei de top a Grupului ASBIS în această regiune, precum şi la pătrunderea pe pieţele în continuă dezvoltare din cadrul regiunii EMEA în mod rapid şi la costuri avantajoase. În consecinţă, Grupul este în prezent unul din cei mari distribuitori de componente IT din Europa de Est şi singura companie capabilă să presteze servicii de distribuţie pentru majoritatea ţărilor din Europa de Est. ASBIS are mai mult de 700 angajaţi, peste 14000 clienţi şi venituri anuale la niveluri record de peste 1 miliard USD (2006). Pentru mai multe informaţii, vizitaţi site-ul companiei www.asbis.com.