Prestigio

Prestigio lansează în România tableta Multipad Visconte cu Windows 8.1/8.1 Pro

 

Seria de tablete Prestigio Visconte este una dintre primele care adoptă noul procesor Intel® Celeron® Dual-Core 64-bit cu frecvența de 1.46 GHz și oferă, astfel, o capacitate de procesare de două ori mai bună și performanțe grafice de trei ori mai bune decât generația anterioară de procesoare Intel Atom. Tableta este alegerea potrivită pentru utilizatorii activi aflați în căutarea unui dispozitiv capabil să satisfacă nevoile de mobilitate, îndeplinirea sarcinilor la serviciu și posibilitățile de divertisment. Tableta Prestigio Visconte are o rezoluție de 1200×800, până la 64 GB capacitate de stocare internă, este disponibilă atât cu Windows 8.1, cât și cu Windows 8.1 Pro, în variantele cu Wi-Fi și 3G.

John Cușa, Country Manager, ASBIS România: „Tabletele Prestigio Visconte reprezintă o inovație în creșterea performanței în mediul de business și cel educațional, oferind o soluție completă împreună cu Prestigio MultiBoards (PC-uri All-In-One cu ecrane multitouch). Totul la prețuri atractive. Tabletele Prestigio Visconte cu Windows 8.1 beneficiază de un design intuitiv ce permite utilizarea în mai multe moduri – în modul touch sau cu tastatură și mouse – totul pentru a crea, a vizualiza și a partaja conținut digital cu aplicațiile Word, Excel, PowerPoint și OneNote. Cu ajutorul aplicațiilor Microsoft Office conectate la Cloud prin intermediul OneDrive, utilizatorii au acces la documente și setări personale de pe orice dispozitiv și au astfel libertatea de a lucra cum, când și unde doresc.”

Utilizatorii ce aleg noile tablete Prestigio cu Windows 8.1 vor experimenta un ecran de Start ușor de personalizat, alături de actualizări ale aplicațiilor People, Photos, Mail, Calendar, Skype, precum și stocare în cloud prin OneDrive. Pentru utilizatorii din segmentul comercial, tabletele Prestigio Visconte cu Windows 8.1 Pro sunt o soluție performantă ce asigură acces securizat la datele companiei și funcționalități noi de productivitate, precum posibilitatea de conectare automată la VPN și foldere de lucru. Tabletele Prestigio utilizează Windows 8.1 și sunt astfel compatibile cu cea mai mare gamă de periferice și dispozitive, inclusiv imprimante, scannere, camere video și multe altele. 

Gabriela Mladin, Consumer Channels Group Director, Microsoft România: „Windows 8 se impune ca soluție de mobilitate pentru business, aspect întărit atât de soluțiile ecosistemului de parteneri Microsoft, cât și de proiectele de mobilitate pe care clienții noștri le implementează. Windows 8.1 oferă cea mai integrată, securizată și productivă experiență pe tablete și suntem bucuroși să lansăm astăzi încă o soluție în ecosistemul Microsoft de care întreprinderile mici și mijlocii pot beneficia imediat”.

Printre beneficiile adiționale aduse de tabletele Prestigio Visconte se numără:

·         Mobilitate crescută: o zi completă de lucru cu o singură încărcare de baterie și conexiune imediată la Internet via Wi-Fi sau modem 3G cu viteza de 21 Mbps;

·         Dezvoltată pentru portabilitate, tableta Prestigio Visconte are o grosime de 9.9 mm, cântărește doar 550 g și este disponibilă în două variante de culoare: Silver White și Dark Blue;

·         Datorită ecranului capacitiv IPS cu multitouch (în 10 puncte), contrastul este puternic, culorile sunt vii, iar imaginile sunt luminoase, cu un unghi de vizualizare larg;

·      O tastatură opțională Prestigio Bluetooth cu touchpad, care poate fi transformată în stand pentru modul vizualizare.

Seria de tablete Prestigio Visconte este compatibilă cu numeroase aplicații – de la cărți, jocuri, fotografii, filme și muzică la aplicații educaționale și de productivitate dezvoltate de partenerii din ecosistemul Microsoft. Este o tabletă versatilă, ușor de utilizat indiferent de mediu. Capacitatea de stocare include un SSD intern de 32GB / 64GB și se poate extinde până la 64GB prin intermediul cardurilor Micro SD.

Prestigio Visconte urmărește să crească productivitatea și eficiența în mediul de business și mediul educațional.

Pentru mai multe informații despre noile tablete Prestigio Visconte, vizitați http://www.prestigio.com/

­­­­­­­­­­­­­_______________________________________________

Despre Prestigio®

Prestigio este un brand internațional în continuă dezvoltare, vândut în peste 85 de țări din Europa, Orientul Mijlociu și Africa.

Prestigio, The Art of High-Tech este sloganul companiei și misiunea noastră este simplă: să oferim consumatorilor soluții eficiente și convenabile pentru o viață cât mai ușoară și mai plăcută. Indiferent dacă vorbim de afaceri, educație sau divertisment, Prestigio își propune să aducă soluțiile câștigătoare.

Din 2011, Prestigio este lider în Europa Centrala și de Est, Rusia și CIS la categoria GPS și a atins poziția a treia în categoria Tablete PC.

Pentru mai multe informații despre Prestigio, vizitați site-ul:  http://www.prestigio.com/

Despre Microsoft

Inspirația noastră la Microsoft este să fim liderul în tehnologie și partenerul de încredere pentru viitorul României

Anunțată în iulie 2013, noua strategie a companiei la nivel mondial va fi centrată pe crearea unei familii de device-uri și servicii pentru utilizatori individuali și pentru organizații, de care vor beneficia oamenii de pe întreaga planetă – acasă, la serviciu sau în mișcare, în activitățile pe care le prețuiesc cel mai mult.

Direcțiile strategice de impact local ale Microsoft sunt Agenda Digitală pentru România, Competitivitatea Mediului de Afaceri și Crearea de Oportunități pentru Tineri. Mai multe detalii despre Microsoft în România pot fi obținute de pe această pagină.