ASBIS va oferi clientilor sai din 8 tari din EMEA o gama larga de smartphone-uri ZTE

ASBIS a încheiat cu ZTE un acord de distribuție a dispozitivelor ZTE în Europa de Est

ZTE și ASBISc Enterprises PLC (WSE: ASB), expert în distribuția produselor IT în piețele din Europa, Orientul Mijlociu și Africa (EMEA), au încheiat un parteneriat pentru distribuția smartphone-urilor ZTE în opt țări din EMEA: Polonia, România, Bosnia, Serbia, Croația, Macedonia și Slovenia. Ca urmare a acestui acord, modelele Blade V, Blade G și Grand S Flex, vor fi disponibile în România începând din noiembrie 2013 prin rețeaua partenerilor ASBIS.

“ZTE este deja unul dintre cei mai populari producători de telefoane mobile din Europa de Est datorită gamelor Grand, Blade și Kis, disponibile în regiune. Suntem încrezători ca prin intermediul parteneriatului cu ASBIS ne vom extinde acoperirea în întreaga zonă și ne vom atinge obiectivele de creștere în Europa. Acest parteneriat reflectă angajamentul ZTE de a oferi cît mai multor utilizatori dispozitive de calitate la prețuri accesibile”, a precizat Chris Edwards, European Marketing & Business Development Director, ZTE Corporation.

Prin parteneriatul cu ZTE, ASBIS și-a extins portofoliul de produse, oferind în momentul de faţă una dintre cele mai largi game de dispozitive mobile, începând cu cele adresate zonei entry-level şi continuând până la smartphone-uri și tablete high-end.

“Suntem extrem de încântați să adăugăm în portofoliul nostru produsele unuia dintre liderii acestui segment de piață”, a precizat dl Laurent Journoud, Executive Vice-President New Business Development al ASBISc Enterprises PLC. “Acest acord reprezintă încă un pas către atingerea obiectivului strategic al grupului de a oferi soluții care să răspundă necesităților partenerilor ASBIS din regiunea EMEA.”
 

Despre ZTE Mobile Devices

ZTE Mobile Devices este o divizie a ZTE Corporation, producător internațional de echipamente de telecomunicații, de rețelistică și de dispozitive mobile, cu sediul central în Shenzhen, China. ZTE este o companie publică cotată la bursele din Hong Kong și din Shenzhen și este între primii 5 producători mondiali de telefoane și smartphone-uri, conform IDC. Compania produce o gamă completă de dispozitive mobile, incluzând telefoane mobile, tablete, mondemuri broadband și hotspot și terminale pentru integrare desktop-uri.

Corporație de top la nivel mondial, ZTE a stabilit parteneriate cu peste 230 de operatori șl distribuitori din peste 160 de țări din întreaga lume. ZTE a semnat parteneriate strategice cu 47 din cei mari mari 50 de operatori din lume și a aplicat, în 2012, pentru patente internaționale mai mult decât oricare alte companie din lume. Pentru mai multe informații vizitați  www.ztedevices.com.