Era AMD Fusion APU a inceput
Experienţe fabuloase, design atrăgător, autonomie a bateriei pentru utilizare pe întreaga zi şi notebook-uri mai reci, toate acestea sunt posibile mulţumită unui singur cip
CUMPARATI |
Astăzi, la Consumer Electronics Show, AMD (NYSE: AMD) a lansat o nouă serie de procesoare accelerate care combină mai multe capabilităţi de lucru decât orice alt processor din istorie. Familia de unităţi de procesare accelerată AMD Fusion (APU) include – într-un singur cip – tehnologie multicore CPU (x86), grafică puternică DirectX®11 cu performanţe la nivel de grafică discretă, motor de procesare paralelă, modul dedicat pentru accelerare la redarea de conţinut video HD şi o magistrală de date rapidă ce ajută la transferul datelor între diferite nuclee ale procesorului. Noile generaţii de computere desktop, notebook şi HD netbook cu procesoare AMD Fusion APU sunt disponibile pe piaţă la preţuri avantajoase. Tablete şi dispozitive integrate ce includ unităţi AMD Fusion APU sunt aşteptate pentru lansare în primul trimestru din 2011. Noua gamă de produse include capabilităţi cum ar fi redarea cursivă de conţinut video HD, îmbunătăţiri semnificative în privinţa puterii de procesare pentru a face faţă şi celor mai pretenţioase aplicaţii, grafică compatibilă DirectX 11 şi durată de viaţă extinsă pentru bateriei
AMD se aşteaptă din partea producătorilor renumiţi cum ar fi Acer, Asus, Dell, Fujitsu, HP, Lenovo, MSI, Samsung, Sony şi Toshiba să anunţe planurile de livrare a sistemelor bazate pe unităţi AMD Fusion APU la preţuri foarte competitive.
“Suntem de părere că lansarea procesoarelor AMD Fusion reprezintă cel mai important pas în procesare, de la introducerea arhitecturii x86, acum mai bine de 40 ani,” a spus Rick Bergman, vicepreşedinte senior şi manager general, AMD Products Group. “Odată cu această lansare, utilizatorii vor putea vizualiza conţinut HD în orice moment şi vor dispune de performanţe ridicate pe notebook-uri care au o durată de viaţă a bateriei extinsă, pentru utilizarea pe întreaga zi. i Este o nouă gamă de produs, o nouă abordare şi deshide noi oportunităţi pentru utilizatori.”
HD 2.0 oriunde
Conţinutul High definition (HD) este omniprezent. De la filme YouTube până la jocuri DirectX 11 şi Blu-ray, lumea se bucură de acest conţinut în diverse moduri, toate având computerul drept punct central. Mulţumită VISION Engine de la AMD, un set unic de capabilităţi disponibil pe computerele cu procesoare AMD Fusion APU, partea vizuală a procesării computerizare nu a arătat niciodată mai realist şi mai viu colorată. VISION Engine este o combinaţie unică de:
- Placă grafică DirectX 11
- Procesare paralelă masivă pentru creşterea performanţelor în aplicaţii3
- Modul de accelerare video UVD3 disponibil pe Seria de plăci grafice AMD Radeon™ HD 6800
- Capabilităţi grafice unice disponibile prin intermediul driverelor, actualizate lunar pentru a creşte performanţele vizuale.
Personal Supercomputing
O mare parte din experienţa PC are legătură cu aplicaţiile software şi, până acum, dezvoltatorii software s-au confruntat cu anumite limitări din cauza modului independent de lucru al CPU şi GPU. Procesoarele AMD Fusion APU elimină acest neajuns şi permit programatorilor să profite din plin de avantajele procesării paralele ale unui GPU – peste 500 GFLOPs pentru viitoarele procesoare APU A-Series “Llano”[i]. Mai multe aplicaţii pot rula simultan şi mai rapid în comparaţie cu modelele precedente din aceeaşi categorie.ii
AMD AllDay™ Power
În plus, tehnologia AMD Fusion asigură o durată extinsă de utilizare a computerului pentru întreaga zi, folosind doar cu bateria – 10 ore sau mai mult. i Noile funcţii de economie de energie prezente pe noul cip extind durata de viaţă a bateriei, chiar şi atunci când este rulat conţinut HD.
Seriile de procesoare APU E-Series, C-Series şi A-Series
Noua platformă cu consum redus de energie (nume de cod “Brazos”) îmbunătăţeşte experienţa zilnică şi este disponibilă începând de astazi în două configuraţii APU: E-Series şi C-Series. Aceste procesoare APU dispun de noul CPU x86 nume de cod “Bobcat”. “Bobcat” este un nucleu x86 complet nou, fiind creat de la zero pentru a oferi performanţe mobile fără egal.
APU cu consum redus de energie |
Model |
TDP |
Numar nuclee |
Frecvenţă |
E-Series (nume de cod: “Zacate”) Pentru notebook-uri mainstream, computere desktop cu factor de formă redus |
E-350 |
18 W |
2 |
1.6 GHz |
E-240 |
18 W |
1 |
1.5 GHz |
|
C-Series (nume de cod: “Ontario”) Pentru netbook-uri HD şi alte formate reduse |
C-50 |
9 W |
2 |
1.0 GHz |
C-30 |
9 W |
1 |
1.2 GHz |
Platforma mainstream 2011 are ca ţintă notebook-urile şi desktop-urile mainstream şi notebook-urile cu performanţe ridicate. Aceasta va dispune de un processor APU 32nm Seria “Llano”, ce include până la 4 nuclee x86 şi grafică compatibilă DirectX 11, fiind programată pentru livrare în prima jumatate a anului 2011.
Resurse
- Vizitaţi situl AMD Fusion pentru mai multe informaţii despre procesoarele AMD Fusion APU
- Citiţi cele mai recente ştiri despre AMD Fusion pe http://blogs.amd.com/fusion/
- Demo-uri ale procesoarelor AMD Fusion APUs pot fi vizualizate pe AMD Unprocessed YouTube Channel
- Urmăriţi toate ştirile AMD pe Twitter la @AMD_Unprocessed
- AMD @ 2011 International Consumer Electronics Show:
- Pentru întâlniri de presă la CES, vă rugăm trimiteţi un email la amdces@bitecommunications.com
- Demo-uri ale produselor AMD Fusion la CES pot fi vizualizate pe CES Unveiled si Pepcom Digital Experience
- Facebook: AMD @ 2011 International CES
- Pe Web: http://www.wiredinsider.com/ces2011
Despre AMD
Advanced Micro Devices (NYSE: AMD) este unul dintre liderii mondiali în dezvoltarea de soluţii de procesare inovative pentru pieţele de computere, grafică şi electronice de consum. AMD s-a dedicat inovaţiei şi creşterii mondiale prin livrarea de soluţii orientate către client, echipamente care stau la baza activităţilor din întreaga lume. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm vizitaţi http://www.amd.com
[i] Performanta teoretica pentru procesoarele APU A-Series “Llano”.