Cea de-a treia generaţie a gamei de procesoare Intel® Core™ aduce noi experienţe de computing şi divertisment

CUMPARATI

 

CELE MAI IMPORTANTE ELEMENTE ALE ŞTIRII:

  • Cea de-a treia generaţie a gamei de procesoare Intel® Core™ este disponibilă începând cu această lună. Noile procesoare sunt încorporate în desktop-uri de ultimă generaţie, notebook-uri şi sisteme all-in-one;
  • Accelereză procesul “Tick-Tock” al Intel, prin lansarea primelor procesoare dezvoltate pe 22 nm folosind tehnologia inovatoare 3D şi o nouă arhitectură grafică;
  • Cea de-a treia generaţie a gamei de procesoare aduce o performanţă HD şi o grafică 3D de două ori mai performantă, oferind o experienţă vizuală uimitoare pentru gaming şi editare video;
  • Sistemele Ultrabook™, platformele all-in-one (AIO), PC-urile de business şi sistemele inteligente din retail, domeniul medical sau alte industrii vor beneficia de noile procesoare Intel, alte anunţuri urmând a fi făcute în următoarele luni.

SANTA CLARA, California, 24 aprilie 2012 – Intel Corporation a anunţat cea de-a treia generaţie a gamei de procesoare Intel® Core™, care oferă o performanţă vizuală îmbunătăţită pentru gameri, entuziaştii din domeniul media şi ceilalţi utilizatori. Diponibile în sisteme desktop high-end, laptopuri şi sisteme all-in-one, noile procesoare Quad-Core sunt primele din lume ce folosesc tranzistori 3D pe 22nm.

Combinaţia dintre tranzistorul 3D al Intel şi îmbunătăţirile arhitecturale ajută la creşterea performanţei graficii 3D şi a procesării HD, noile modele fiind aproape de două ori mai performante comparativ cu vechea generaţie de procesoare. Ca urmare a performanţei grafice, activităţi precum editarea foto-video, navigarea pe Internet, vizionarea de videoclipuri HD sau gaming-ul sunt mai rapide, mai precise şi par mai reale. Cu o performanţă cu 20% mai mare şi noi tehnologii care să crească volumul datelor utilizate, noile procesoare cresc leadership-ul Intel în performanţă.

În următoarele luni, şi alte versiuni ale celei de-a treia generaţii a gamei de procesoare Intel® Core™ vor fi disponibile pentru dispozitive precum Ultrabook™, serverele şi sistemele inteligente din retail, domeniul medical şi alte industrii.

"Ce-a de-a treia generaţie a gamei de procesoare Intel® Core™ a fost creată pentru a oferi noi experienţe. Inginerii noştri ne-au depăşit aşteptările prin dublarea performanţei media şi grafice, odată cu cele mai bune procesoare construite până acum de noi, ceea ce înseamnă o exprienţă vizuală incredibilă pentru noile sisteme all-in-one şi Ultrabook™. Totul a fost posibil prin combinarea procesului de producţie Intel cu dorinţa noastră de a continua să inovăm computing-ul”, declarat Kirk Skaugen, Vicepreşedinte şi General Manager al Intel PC Client Group.

“Tick-Plus” – Avantajul Intel

Performanţa crescută a noilor procesoare se datorează structurii inovatoare tridimensionale ale noilor tranzistori Intel. Până astăzi, computerele, serverele şi alte device-uri au folosit numai tranzistorii planari bidimensionali. Adăugarea tranzistorilor a unei a treia dimensiuni permite Intel să crească densitatea acestora şi să aducă noi capabilităţi fiecărui milimetru pătrat. Intel a reinventat tranzistorul şi a oferit o combinaţie fără precedent de performanţă şi eficienţă energetică, susţinând astfel ritmul avansului tehnologic şi evoluţia Legii lui Moore pentru următorii ani.

Inginerii Intel au reproiectat arhitectura grafică Intel® Core™, pentru a oferi o experienţă vizuală îmbunătăţită. Schimbarea arhitecturii procesorului concomitent cu micşorarea tranzistorilor reprezintă accelerarea modelului “tick-tock” Intel. Anterior, compania a adoptat un model “tick-tock” strict, prin care un nou proces de fabricare a fost introdus într-un an (“tick”) şi arhitectura procesorului (“tock”) a fost modificată în următorul. Abilitatea de accelera procesul şi de a schimba atât arhitectura procesorului, cât şi procesul de fabricaţie a fost posibilă deoarece Intel este una dintre puţinele companii care concepe şi fabrică procesoarele, metodă numită Integrated Device Manufacturing.

Experienţă vizuală şi de gaming

Cea de-a treia generaţie a gamei de procesoare Intel® Core™ cu grafică Intel® HD 4000 oferă o performanţă de două ori mai mare a graficii 3D comparativ cu generaţiile anterioare de procesoare, aducând experienţe noi de gaming prin mai multe detalii şi rezoluţii crescute. Grafica Intel® HD 4000 suportă Microsoft* DirectX11, OpenGL 3.1 şi OpenCL 1.1.

“Capabilităţile graficii 3D ale celei de-a treia generaţii a gamei de procesoare Intel® Core™  reprezintă un pas major pentru gaming. Gamerii vor fi încântaţi să joace viitorul DOTA 2 pe grafica Intel HD Graphics 4000”, a declarat Gabe Newell, co-fondator şi managing director al Valve Software, unul dintre cei mai importanţi furnizori de jocuri online.

O experienţă vizuală uimitoare înseamnă mai mult decât gaming. Sectorul de video online continuă să crească foarte mult şi urmează să cuprindă jumătate din traficul pe Internet din acest an.** Cheia de a face un videoclip amuzant este de a-l posta online pentru a fi vizionat de prieteni şi familie. Cu ajutorul tehnologiei Intel®Quick Sync Video 2.0 încorporate de noile procesoare, utilizatorii pot realiza conversii video de două ori mai rapid decât procesoarele de anul trecut şi de 23 de ori mai repede decât PC-urile mai vechi de trei ani.

Experienţe, securizate. Platformă, consolidată.

Cea de-a treia generaţie a gamei de procesoare Intel® Core™ conţine şi funcţii de securitate, inclusiv Intel® Secure Key şi Intel® OS Guard pentru a proteja datele personale şi cele de identitate. Intel Secure Key constă într-un generator care creează o serie de numere aleatorii pentru a întări algoritmii de criptare. Intel OS Guard ajută la protejarea împotriva atacurilor hackerilor care vizează sistemul de lucru. Aceste două funcţii sunt adăugate capabilităţilor deja existente, precum Intel®Identity Protection Technology (Intel® IPT) şi Intel®Anti-Theft technology (Intel® AT) care fac din platformele Intel unele dintre cele mai sigure din industrie. Atunci când sunt cuplate cu chipsetul Intel® Series 7, noile procesoare cu Intel IPT pot face ca o porţiune din ecran să fie de necitit pentru spyware cu aplicaţia “protected transaction display”, care ajută la prevenirea obţinerii de către hackeri a datelor necesare pentru a fura identităţi.

Platformele bazate pe cea de-a treia generaţia a gamei de procesoare Intel® Core™  oferă o viteză de transfer mai mare cu ajutorul portului USB 3.0 integrat în platforma Series 7 Platform Controller Hub (PCH) şi PCI Express 3.0 integrat de procesor. Aceste tehnologii I/O de viitoare generaţie permit un flux mare de date, minimizând orice înterupere a activităţii PC-ului.

Disponibilitate

Sistemele bazate pe cea de-a treia generaţie a gamei de procesoare Intel® Core™  vor fi disponibile începând cu această lună. Procesoarele vor fi de asemenea disponibile din această lună în retailul online şi clasic, dar şi în reţelele reseller-ilor. Versuni adiţionale ale celei de-a treia generaţie a gamei de procesoare Intel® Core pentru servere, sisteme inteligente din retail, sisteme Ultrabook™, domeniul medical şi alte industrii, vor fi disponibile în lunile care urmează.

Despre Intel

Intel este lider mondial în inovaţia din industria computerelor. Compania proiectează şi dezvoltă tehnologii esenţiale, ce servesc ca fundament pentru dispozitivele de computing din lume. Pentru informaţii suplimentare despre Intel accesaţi http://www.intel.com/pressroom şi http://blogs.intel.com.

Intel şi logo-ul Intel sunt mărci comerciale ale Intel Corporation în Statele Unite şi în alte ţări.

* Alte nume şi brand-uri pot fi reclamate ca fiind proprietatea altor părţi

Este posibil ca softurile şi volumele de lucru folosite în testele de performanţă să fi fost optimizate doar pentru microprocesoarele Intel. Testele de performanţă, precum SYSmark şi MobileMark, sunt măsurate folosind sisteme de computing, componente, softuri, operaţiuni şi funcţii specifice. Orice schimbare ale acestor factori pot modifica rezultatele. Este recomandat să consultaţi alte informaţii şi teste de performanţă pentru o evaluare completă a procesoarelor pe care doriţi să le achiziţionaţi, inclusiv performanţa produsului în combinaţie cu altele. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.intel.com/performance

**Sursa: Cisco Visual Networking Index Report, februarie 2012

 www.cisco.com/web/solutions/sp/vni/vni_forecast_highlights/index.html