URMĂTOAREA GENERAŢIE DE CIPURI INTEL VA PURTA NUMELE “INTEL CORE”

Bucureşti, 11 august 2008 – Intel Corporation a anunţat astăzi că procesoarele desktop bazate pe viitoarea microarhitectură a companiei (cu nume de cod “Nehalem”) vor purta oficial denumirea “Procesor Intel® Core™”. Primele produse din această nouă familie de procesoare, inclusiv o versiune “Extreme Edition”, vor avea elementul de identificare “i7”şi vor purta oficial marca “Procesor i7 Intel® Core™”. Acesta este primul dintre cele câteva noi elemente de identificare ce vor apărea, pe măsură ce noi produse vor fi lansate, pe parcursul anului viitor.

            Produsele bazate pe noua microarhitectură vor avea un nivel ridicat de performanţă şi un consum eficient de energie. Această abordare de tip “cea mai bună din ambele lumi” va extinde poziţia de lider a Intel în domeniul procesoarelor, pentru viitoarele segmente de piaţă mobil, desktop şi server.

            “Denumirea “Core” este şi va fi marca noastră emblematică de procesor pentru computere,” a declarat Sean Maloney, Intel Corporation Executive Vice President & General Manager, Sales and Marketing Group. “Vă puteţi aştepta ca Intel să concentreze şi mai multe resurse de marketing în jurul acestui nume şi al produselor Core i7, începând chiar din acest moment.”

            Numele de marcă Intel Core pentru procesoare a câştigat mult în ultimii ani, fiind un brand foarte cunoscut publicului, preferat de acesta şi de mare succes pe piaţă. Numele Intel Core rămâne opţiunea logică pentru cea mai recentă familie de procesoare Intel. Logo-ul mărcii de procesoare Intel Core i7 va rămâne disponibil pentru desktop-uri extrem de performante, pentru produsele Intel high-end “Extreme Edition” existând un logo negru, separat. Intel va include numere pentru modelele de procesoare, în dorinţa de a diferenţia fiecare cip.

            Primele produse bazate pe această microarhitectură urmează să intre în producţie în al patrulea trimestru al anului curent. Aceste procesoare vor include Intel® Hyper-Threading Technology, cunoscută şi sub denumirea de multi-threading simultan, şi vor avea capacitatea de a face faţă la opt thread-uri de aplicaţii pe patru nuclee de procesare.

            Pentru mai multe informaţii şi pentru a obţine logo-urile noi Core i7, vizitaţi Intel pressroom la link-ul de mai jos.

 

Despre Intel

Intel (NASDAQ: INTC), lider mondial în domeniul inovaţiei pe bază de siliciu, dezvoltă tehnologii, produse şi programe pentru a îmbunătăţi în permanenţă felul în care oamenii muncesc şi trăiesc. Mai multe informaţii despre Intel sunt disponibile la adresa www.intel.com/pressroom şi la blogs.intel.com.