Studiu Kaspersky Lab: o medie de 2,6 gadget-uri per gospodărie în România
CUMPARATI |
Bucureşti, 26 martie 2012 – Un studiu global realizat de Kaspersky Lab* dezvăluie că o familie obişnuită din România deţine, în medie, 2,6 dispozitive cu acces la Internet şi capabile să stocheze o cantitate ridicată de date. Primul loc în studiu este ocupat de Arabia Saudită, cu o medie de 4,3 gadget-uri, urmată de Africa de Sud şi SUA, cu o medie de 4, respectiv 3,7. România se află pe ultimul loc în acest top.
PC-ul este cel mai popular echipament IT din România – 71% dintre respondenţi afirmând că deţin unul acasă. 16,4% dintre aceştia susţin că posedă două sau mai multe computere desktop. Şi laptop-urile sunt foarte populare printre români, 51,5% afirmă că au unul în familie, în timp ce 13,3% spun că deţin chiar două sau mai multe.
Peste 40% dintre cei chestionaţi au afirmat că deţin personal un smartphone, în timp ce 9,6% dintre aceştia spun că în familia lor există două sau mai multe astfel de dispozitive. De asemenea, în privinţa tabletelor, numai 5% dintre participanţii la studiu au spus că posedă una în gospodăria lor. În total, 0,7% dintre gospodăriile din România deţin un set complet de echipamente electronice moderne (PC, laptop, smartphone şi tabletă).
Toate aceste gadget-uri oferă acces la Internet şi sunt folosite pentru comerţ online, accesarea de reţele sociale, verificarea conturilor de mail şi vizualizarea de conţinut online. În acelaşi timp, fiecare astfel de echipament este expus la malware şi atacuri informatice.
În 2011, Kaspersky Lab a observat o creştere dramatică a numărului de ameninţări informatice pe majoritatea platformelor de operare. De exemplu, malware-ul care ţinteşte sistemul Microsoft Windows a crescut cu 80% anul trecut, iar cel care atacă platforma Mac OS a Apple a crescut cu 35%. În acelaşi timp, sistemele de operare mobile nu au fost trecute cu vederea de către infractorii cibernetici: malware-ul pentru platforma Windows Mobile a crescut cu 13%, cel pentru Symbian cu 16%, iar numărul ameninţărilor care ţintesc Java2ME a crescut cu 160%.
Sistemul de operare Android este, însă, cel mai afectat de creşterea malware-ului. La începutul lui 2011, numărul ameninţărilor care ţinteau această platformă era de câteva zeci, dar la sfârşitul anului acestea au atins 2000. Creşterea totală pentru întregul an a fost de 12.000%.
„Indiferent de tipul de dispozitivelor pe care le folosesc, utilizatorii trebuie să se asigure că toate datele şi informaţiile stocate pe ele sunt protejate”, spune Teodor Cimpoeşu, Managing Director Kaspersky Lab România şi Bulgaria. „Având acces la o multitudine de platforme de operare, singurul tip de protecţie folosită este cea dată de o soluţie universală, devenită deja populară pe segmentul utilizatorilor individuali. E mai simplu aşa, decât să achiziţionezi câte o licenţă specială pentru fiecare gadget în parte. Kaspersky ONE reprezintă o suită flexibilă, care, printr-o licenţă unică, protejează până la cinci echipamente, fie ele PC-uri, laptop-uri, Mac-uri, smartphone-uri sau tablete”, încheie Cimpoeşu.
Mai multe detalii despre Kaspersky ONE puteţi accesa aici:
http://www.kaspersky.ro/universal-security?icid=bnnr_mhp_one_tab.
# # #
Despre Kaspersky Lab
Kaspersky Lab este cel mai mare producător de soluţii de securitate informatică din Europa. Compania oferă unele dintre cele mai populare sisteme de securitate pentru PC, care protejează utilizatorul de viruşi, spyware, crimeware, hackeri, phishing şi spam. Kaspersky Lab este poziţionată în topul primelor patru companii producătoare de soluţii de securitate endpoint la nivel mondial. Produsele Kaspersky deţin o rată superioară de detecţie, având cel mai rapid timp de răspuns din industria de securitate pentru utilizatori individuali, SMB, reţele de mari dimensiuni şi sisteme de lucru mobile. Tehnologia dezvoltată de Kaspersky este utilizată la nivel mondial în produsele şi serviciile furnizorilor de top ai soluţiilor de securitate de pe piaţa IT.
Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.kaspersky.ro, iar pentru ultimele ştiri legate de malware, consultaţi www.securelist.com.
* Studiu efectuat de compania de cercetare O+K în mai multe ţări, special pentru Kaspersky Lab, şi desfăşurat în etape separate din 2011. Ultima etapă a avut loc în luna octombrie 2011. La studiu au participat peste 7000 de respondenţi.