Gama de procesoare Intel® Xeon® E5 a fost deja adoptată de supercomputerele din Top500
CUMPARATI |
CELE MAI IMPORTANTE ELEMENTE ALE ŞTIRII:
· Gama de procesoare Intel® Xeon® E5, lansată recent, a fost deja adoptată de supercomputerele din lista Top500, fiind implementată de 44 de sisteme din top, inclusiv 3 supersisteme Petascale. Cel mai mare dintre acestea este “SuperMUC”, aflat la centrul LRZ din Germania, care oferă o performanţă de 2,9 PetaFLOP, ceea ce îl face cel mai puternic supercomputer din Europa şi cel mai puternic computer construit vreodată pe arhitectura x86;
· Intel este în continuare în topul listei Top500 al celor mai puternice supercomputere din lume, 74% dintre toate sistemele şi 77% dintre noile intrări fiind bazate pe arhitectura Intel®;
· Intel® Xeon® Phi™ este noul nume pentru produsele bazate pe arhitectura Intel® Many Integrated Core, care se adresează computingului de mare performanţă (HPC), companiilor, centrelor de date şi staţiilor de lucru. Prima gamă de produse Intel® Xeon® Phi™ urmează să intre în producţia de volum până la sfârşitul anului, iar primul coprocesor Intel® Xeon® Phi™ se află pe locul 149 în Top500.
SANTA CLARA, California şi HAMBURG, Germania, 19 iunie 2012 – Gama de procesoare Intel® Xeon® E5-2600 a stabilit un nou record. Tehnologiile de procesare integrate de noile modele au fost deja implementate în 44 de sisteme prezente în ediţia cu numărul 39 a Top500, lista cu cele mai performante sisteme actuale. Dintre cele 44 de sisteme, 3 sunt supersisteme Petascale.
Supercomputerul “SuperMUC”, aflat la centrul LRZ în Germania, care a fost clasat pe locul patru în top, oferă o performanţă de 2,9 PetaFLOP, ceea ce îl face cel mai puternic supercomputer din Europa şi cel mai puternic echipament bazat pe gama de procesoare Intel® Xeon® E5.
În cadrul International Supercomputing Conference, Intel Corporation a anunţat de asemenea că Intel® Xeon® Phi™ este numele viitoarelor produse bazate pe arhitectura Intel® Many Integrated Core (Intel MIC). Disponibile până la finalul lui 2012, prima generaţie a gamei de produse Intel® Xeon® Phi™ (cu nume de cod “Knights Corner”) va completa gamele de procesoare Intel® Xeon® E5-2600/4600 şi va oferi noi nivele de performanţă. În timp ce prima generaţie se adresează computingului de mare performanţă (HPC), viitoarele generaţii ale Intel® Xeon® Phi™ vor fi potrivite şi pentru companii, centre de date şi staţii de lucru.
“Gama de procesoare Intel® Xeon® E5 dezvoltă computingul de înaltă performanţă şi suntem bucuroşi că are un asemenea impact, aşa cum a demonstrat integrarea în 44 de sisteme din lista Top500”, a declarat Raj Hazra, Vicepreşedinte Intel Corporation şi General Manager al Technical Computing din cadrul Data Center and Connected Systems Group.
“Odată cu adăugarea produselor Intel® Xeon® Phi™ portofoliului nostru, oamenii de ştiinţă, inginerii şi cei care lucrează în domeniul IT vor experimenta noi niveluri de performanţă în domenii precum încălzirea globală sau managementul riscului. Acesta este următorul capitol din anagajamentul Intel de a atinge nivele foarte înalte de computing până în 2018 şi să creeze o categorie unică de tehnologie care oferă performanţă fără precedent pentru aplicaţiile de lucru din prezent”, a adăugat Hazra.
Primul coprocesor Intel® Xeon® Phi™ disponibil din acest an
Intel a oferit mai multe detalii despre primul produs din gama de produse Intel® Xeon® Phi™, coprocesor cu nume de cod “Knights Corner.” În plus faţă de oferirea unei performanţe fără precedent pentru aplicaţii solicitante de lucru, coprocesorul Intel® Xeon® Phi™ este uşor de utilizat graţie modelelor de programare, tehnicilor şi instrumentelor de dezvoltare disponibile cu ajutorul arhitecturii Intel. Cu ajutorul programării paralele, companiile de software şi departamentele de IT nu sunt nevoite să investează în training pentru dezvoltatori pentru un anumit model proprietar de programare.
Pe lângă compatibilitatea cu modele de programare x86, Intel® Xeon® Phi™ va fi vizibil aplicaţiilor ca optimizat HPC. Această caracteristică permite o mai mare flexibilitate când sunt implementate soluţii de tip cluster, care nu sunt disponibile cu tehnologii bazate pe GPU.
Construite pe tehnologia inovatoare pe 22nm şi tranzistorii 3-D, Intel® Xeon® Phi™ conţine 50 de nuclee şi o memorie minimă GDDR5 de 8GB. Acesta include şi suport pentru 512b wide SIMD, îmbunătăţind performanţă prin folosirea unei singure instrucţiuni pentru a procesa mai multe date.
Anul trecut, Intel a făcut o demonstraţie live al unui singur procesor Knights Corner, care oferă peste 1 TeraFLOP. În cadrul International Supercomputing Conference 2012 Intel a demonstrat aceeaşi performanţă a peste 1 TeraFLOP, cu ajutorul benchmark-ului Linpack (Rmax)1. Prin comparaţie, în 1997, a fost nevoie de peste 9000 de procesoare Intel® Pentium® în interiorul supercomputerului ASCII RED* pentru a depăşi bariera de 1 TeraFLOP.
În timp ce producţia iniţială a fost programată pentru cea de-a doua jumătate a anului, Intel a anunţat că primul cluster bazat pe un coprocesor Intel® Xeon® Phi™ este deja în funcţiune şi se clasează pe poziţia 149 în Top500, având o performanţă de 118TFLOP.
Noul coprocesor Intel® Xeon® Phi™ a câştigat deja susţinerea industriei. 44 de producători, printre care Bull, Cray, Dell, HP, IBM, Inspur şi NEC, au declarat că îl vor include în sisteme viitoare.
“Suntem încântaţi să anunţăm că noua noastră generaţie de supercomputere, cunoscută sub numele de cod “Cascade”, va folosi Intel® Xeon® Phi™. Oferim astfel utilizatorilor de Cray posibilitatea de a-şi dezvolta semnificativ cercetările. Cascade va integra cele mai noi şi avansate tehnologii HPC, devenind cel mai performant sistem Cray creat vreodată. Din combinaţia acestor tehnologii cu puterea de procesare a Intel Xeon şi a coprocesorului Intel® Xeon® Phi™ va rezulta un sistem performant, dedicat centrelor HPC”, a declarat Peg Williams, Senior Vice President al departamentului High Performance Computing Systems Cray.
2012 va fi anul lui Stampede, primul supercomputer Petascale care va folosi un procesor Intel® Xeon® E5 şi un coprocesor Intel® Xeon® Phi™ . Intel se aşteaptă ca numărul de sisteme Petascale care să folosească coprocesoare să crească anul viitor.
Cursa către Exascale accelerează creşterea şi investiţiile în HPC
Estimarea unei prognoze meteo pentru două săptămâni cu aceeaşi acurateţe ca a uneia pentru 48 de ore sau scanarea genomului uman în mai puţin de 12 ore cu un cost maxim de 1 000 de dolari, comparativ cu situaţia actuală când este nevoie de două săptămâni şi de 60 000 de dolari, sunt doar două scenarii în care HPC se poate folosi. În ultimii cinci ani nevoia uriaşă de performanţă a condus la creşterea numărului de unităţi HPC vândute, iar în următorii cinci ani acestea vor avea o rată anuală de creştere (CAGR) mai mare de 20%.
Atingerea unui nivel Exascale de performanţă necesită inovaţie de-a lungul arhitecturii şi materialelor din interiorul unui HPC. Pentru a putea să ofere până în 2018 o performanţă Exascale, Intel a realizat numeroase investiţii în diverse domenii pentru a accelera capabilitatea de a oferi în viitor o astfel de performanţă. Recenta achiziţie a Infiniband şi cumpărarea de active de la QLogic şi Cray reprezintă puncte cheie care vor conduce Intel către dezvoltarea de produse performante, Intel reuşind să elimine prin aceste achiziţii problemele întâlnite pe parcursul dezvoltării de platforme capabile de performanţe Exascale.
Supercomputere din TOP 500
Mai mult de 74%, 372 de sisteme, din totalul supercomputerelor aflate în ediţia cu numărul 39 a listei Top500 folosesc procesoare Intel. Din acestea, peste 77% se află pentru prima dată în această listă. Pentru raportul complet accesaţi www.top500.org.
Pentru mai multe informaţii cu privire la ISC 2012 şi pentru a vizualiza prezentarea susţinută de Raj Hazra şi fotografii, accesaţi http://www.intel.com/newsroom/isc.
Despre Intel
Intel este lider mondial în inovaţia din industria computerelor. Compania proiectează şi dezvoltă tehnologii esenţiale, ce servesc ca fundament pentru dispozitivele de computing din lume. Pentru informaţii suplimentare despre Intel accesaţi http://www.intel.com/pressroom şi http://blogs.intel.com.
Intel, Xeon, Xeon Phi şi logo-ul Intel sunt mărci comerciale ale Intel Corporation în Statele Unite şi în alte ţări.
* Alte nume şi brand-uri pot fi reclamate ca fiind proprietatea altor părţi
Software-urile şi sarcinile de lucru folosite în testele de performanţă pot să fie optimizate pentru lucrul cu procesoare Intel. Testele de performanţă, precum SYSmark şi MobileMark, au fost rulate folosind anumite sisteme, componente, software, operaţii şi funcţii. Orice schimbare a acestora poate determina apariţia unui alt rezultat. Consultaţi alte informaţii şi teste de performanţă pentru a evalua complet o posibilă achiziţie.
Pentru informaţii complete despre performanţa sistemelor şi rezultatele din benchmark-uri, accesaţi Performance Test Disclosure
1 (1TFLOPs KNC, Linpack) Sursa: Lista Top500, disponibilă pe www.top500.org. Intel nu verifică sau realizează un audit al design-ului sau testării cu benchmark-uri. Intel încurajează toţi utilizatorii să viziteze site-uri de referinţă înainte de a achiziţiona un produs.