ASBIS Romania participă la campania „Earth Hour”

  

Echipa ASBIS Romania a decis să se alăture campaniei internaționale „Earth Hour” organizată de WWF, instituția care a iniţiat conceptul şi care coordonează campania de cinci ani de zile, prin închiderea tuturor consumatorilor energetici în data de 26 martie, dată când are loc „Earth Hour” în România, și prin eforturile de a implica cât mai mulți dintre partenerii săi în această acțiune.

Ediția de anul trecut a „Earth Hour” a fost cea mai mare acțiune de voluntariat legată de protecția mediului din toate timpurile. Pe 27 martie 2010 luminile s-au stins în peste 4500 de orașe din 128 de țări. La acea ediție românii, atât instituții cât și persoane fizice, s-au implicat mai mult decât oricând în această campanie prin trimiterea a mii de mesaje pe website-ul www.earth-hour.ro și pe site-urile rețelelor sociale, prin parteneriatul și acoperirea media de care s-a bucurat campania și prin participarea a 37 de orașe în această acțiune.
 

Pentru acest an, organizatorii se așteaptă la o participare a peste 5000 de oraşe și a câteva sute de milioane de oameni din întreaga lume. Noutatea acestei ediții constă în platforma specială 60+ (www.beyondthehour.org), care permite participanților să împărtăşească idei, poveşti de succes sau planuri despre cum se poate reduce impactul negativ asupra planetei.

ASBIS Romania, susținătoare a inițiativelor legate de protecția mediului, va participa la „Earth Hour România” prin închiderea tuturor consumatorilor de energie în ziua respectivă și în ziua următoare, prin realizarea unui brainstorming intern pentru identificarea de noi modalități practice de a reduce consumul pe termen lung, energetic sau de altă natură, atât în firmă cât și acasă, pentru a contribui cât mai mult la protejarea mediului. De asemenea, ASBIS Romania va disemina detaliile despre „Earth Hour România” către baza sa de clienți, transmițând informația către mii de persoane și încercând să implice cât mai multe din acestea în această acțiune de voluntariat.
 

“Avem convingerea că participarea la această acţiune oferă un exemplu în plus tuturor persoanelor și organizațiilor care ar fi interesate de protejarea mediului dar care până acum nu s-au gândit să o facă. Suntem bucuroşi că ne-am alăturat acestui proiect, care, pe viitor, sperăm să reunească şi mai mulţi participanţi. ASBIS Romania este un susţinator necondiţionat al protejării mediului, şi, prin activitatea pe care o desfăşoară, oferă un sprijin constant în dezvoltarea acestei componente sociale”, a declarat Monica Aluaş, Country Manager la ASBIS Romania.

În același spirit, echipa ASBIS a susţinut anul trecut unul dintre cele mai ample proiecte naţionale de implicare socială din țara noastră, “Let’s Do It, Romania!”, acțiune ce a avut ca ţintă igienizarea timp de o zi a deşeurilor din zonele afectate de pe întreg teritoriul ţării. Firma s-a alăturat cu 4 echipe miilor de voluntari care au participat la această acţiune, adunând deşeurile din locaţia alocată din zona Călugăreni, judetul Giurgiu.

 

Despre ASBIS Romania

ASBIS Romania este subsidiară locală a grupului ASBIS Enterprises PLC (WSE: ASBIS), distribuitor de top din domeniul tehnologiei informației, cu sediul în Cipru. Compania este specializată în distribuţia componentelor şi perifericelor pentru computere, produselor electronice de larg consum şi de software. ASBIS este partener de top pentru mărci renumite – Intel, AMD, Microsoft, Seagate, WD, Kingston, Dell, Lenovo etc – și se constituie ca  "one-stop shop" pentru componente IT și laptop-uri A-brand. Are are 33 de filiale sau depozite în 26 de ţări, peste 32.000 de clienţi activi şi a avut venituri de 1,435 miliarde USD în 2010, cu 23,45% mai mult ca în anul precedent. ASBIS distribuie, de asemenea, propriile mărci Canyon (periferice PC, accesorii pentru gaming, genţi laptop, produse de reţelistică şi alte dispozitive periferice) şi Prestigio (produse de stocare, GPS, nettop-uri şi accesorii USB de lux). Pentru mai multe informaţii vă rugăm să vizitaţi www.asbis.ro şi www.asbis.com.