Kaspersky Endpoint Security 8 for Windows a fost clasat pe primul loc în urma evaluării AV-Test.org

        CUMPARATI

 

Bucureşti, 31 octombrie 2011 – Soluţia business Kaspersky Endpoint Security 8 for Windows, recent lansată şi în România, a primit cele mai bune calificative în urma primei evaluări independente, realizate de AV-Test.org, unul dintre cele mai importante laboratoare de testare a suitelor de securitate informatică.

Evaluarea a avut loc în iulie şi august 2011, perioadă în care versiunea beta a Kaspersky Endpoint Security 8 for Windows a fost comparată cu alte şase produse de securitate. Toate soluţiile au primit calificativul „aprobat“, însă produsul Kaspersky Lab a avut cel mai mare punctaj, mulţumită rezultatelor obţinute în urma testelor de identificare şi eliminare a malware-lui.

Testele efectuate de către AV-Test.org au evaluat eficienţa soluţiilor business în situaţii variate, inclusiv în cele de protecţie împotriva atacurilor malware de tip „zero-day“, detectarea şi ştergerea mostrelor malware pe sistemele deja infectate. De asemenea, au fost luaţi în considerare şi alţi factori, precum performanţa produsului (în funcţie de impactul asupra resurselor sistemului de operare în utilizarea de zi cu zi), procentul rezultatelor fals pozitive şi avertismentele privind programele autentice. Kaspersky Endpoint Security 8 for Windows a primit cel mai mare punctaj – 16 din 18 puncte – faţă de rezultatul mediu de 12.8 puncte.

Noua soluţie business Kaspersky Lab a avut rezultate mai bune decât suita de securitate de pe al doilea loc, în ceea ce priveşte capacitatea de eliminare a malware-ului, performanţa per total şi numărul de verdicte fals pozitive (Kaspersky Endpoint Security 8 for Windows nu a raportat niciun rezultat de acest tip).

Alte rezultate foarte bune înregistrate de Kaspesky Endpoint Security 8 for Windows au fost cele de 100%, pentru evaluarea în situaţii care simulau realitatea de pe computerul utilizatorului. În cadrul acesteia a fost testată protecţia împotriva atacurilor de malware de tip „zero-day“ şi a ameninţărilor venite de pe web şi e-mail. În testele clasice de detecţie, soluţia Kaspersky Lab a detectat 99% dintr-o bază de date de peste 230.000 de mostre malware.

Soluţia business Kaspersky Lab a înregistrat un rezultat remarcabil şi la testul privind detectarea ameninţărilor informatice foarte răspândite (au fost utilizate 5.000 de mostre malware). În plus, Kaspersky Endpoint Security 8 for Windows s-a dovedit foarte eficientă şi în cadrul testului de eliminare a componentelor malware din sistem, în cadrul căruia a detectat 95% din programele periculoase, iar 85% dintre ele au fost şterse complet de pe computer (comparativ cu o medie de 74%).

„Un studiu realizat recent de Kaspersky Lab a indicat faptul că securitatea IT este una dintre priorităţile companiilor, în special în ceea ce priveşte protecţia împotriva malware-lui“, a spus Nikita Shvetsov, Director of Anti-Malware Research of Kaspersky Lab. „Kaspersky Endpoint Security 8 for Windows oferă cel mai înalt nivel de protecţie mulţumită motorului antivirus complet reproiectat, sistemului inteligent de securitate cloud şi altor îmbunătăţiri. Suntem bucuroşi că prima testare independentă a demonstrat care este potenţialul noii noastre soluţii de securitate business, primind calificative maxime pentru identificarea şi eliminarea mostrelor malware, cât şi pentru performanţă, având în vedere că nu a înregistrat niciun verdict fals pozitiv pentru software legitim“, a încheiat  Shvetsov.

Kaspersky Endpoint Security 8 for Windows, bazat pe tehnologiile brevetate de Kaspersky Lab, include funcţii precum Application Control, pentru controlul integrităţii aplicaţiilor instalate, Web Filtering – pentru filtrarea conţinutului web şi blocarea site-urilor periculoase – şi Device Control, pentru administrarea modului în care dispozitive externe de stocare pot fi conectate la computerele din reţea. Kaspersky Endpoint Security 8 for Windows are acces la Kaspersky Security Network, un sistem inteligent de securitate cloud, care oferă actualizări în timp real cu privire la cele mai noi tipuri de malware şi oferă suport pentru whiteilisting-ul aplicaţiilor.

Mai multe detalii referitoare la testele Av-Test.org puteţi găsi aici:

http://www.av-test.org/no_cache/en/tests/test-reports/test-reports/?tx_avtestreports_pi1%5Breport_no%5D=113234.

Despre Kaspersky Lab

Kaspersky Lab este cel mai mare producător de soluţii de securitate informatică din Europa şi locul patru la nivel mondial. Compania oferă unele dintre cele mai populare sisteme de securitate pentru PC, care protejează utilizatorul de viruşi, spyware, crimeware, hackeri, phishing şi spam. Produsele Kaspersky deţin o rată superioară de detecţie, având cel mai rapid timp de răspuns din industria de securitate pentru utilizatori individuali, SMB, reţele de mari dimensiuni şi sisteme de lucru mobile. Tehnologia dezvoltată de Kaspersky este utilizată la nivel mondial în produsele şi serviciile furnizorilor de top ai soluţiilor de securitate de pe piaţa IT.

Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.kaspersky.ro, iar pentru ultimele ştiri legate de malware, consultaţi www.securelist.com.