Intel şi Nokia îşi unifică platformele software pentru dispozitive de computing viitoare

·         Liderii globali, Intel Corporation şi Nokia, unifică Moblin şi Maemo pentru a crea MeeGo*, o platformă software bazată pe Linux, care va rula pe numeroase arhitecturi

        CUMPARATI

hardware din cea mai largă gamă de dispozitive, incluzând computere mobile de dimensiunea unui buzunar, netbook-uri, tablet PC-uri, telefoane media, sisteme de tip connected TV şi in-vehicle infotainment.

·         MeeGo oferă mediul pentru dezvoltarea aplicaţiilor Qt, având la bază capabilităţile sistemului de operare Moblin, precum şi referinţele utilizatorilor. Folosind Qt, dezvoltatorii pot scrie o singură dată pentru a crea aplicaţii destinate unei varietăţi de dispozitive şi platforme, promovate cu ajutorul Nokia Ovi Store şi Intel AppUpSM Center.

·         MeeGo va fi găzduit de Linux Foundation şi va fi administrat folosind cele mai bune practici ale modelului de dezvoltare open source. Prima lansare MeeGo este aşteptată în cel de-al doilea trimestru al anului 2010; dispozitive vor fi disponibile până la sfârşitul anului.

·         Nokia şi Intel se aşteaptă ca MeeGo să fie adoptat la scară largă de producători globali de dispozitive, operatori de reţele, companii din industria semiconductorilor, vânzători şi dezvoltatori de software.

ESPOO, FINLANDA şi SANTA CLARA, CALIFORNIA, 15 februarie, 2010 – Realizând un progres semnificativ în convergenţa dintre comunicaţii şi computing, Intel Corporation şi Nokia îşi unifică binecunoscutele lor platforme software Moblin şi Maemo. Această iniţiativă va crea o platformă unificată bazată pe Linux, ce va rula pe numeroase platforme hardware dintr-o gamă largă de dispozitive de calcul, incluzând computere mobile de dimensiunea unui buzunar, netbook-uri, tablet PC-uri, telefoane media, sisteme de tip connected TV şi in-vehicle infotainment. Denumită MeeGo, platforma software deschisă va accelera inovaţia din industrie şi timpul de lansare pe piaţă, pentru generarea cât mai multor aplicaţii şi servicii bazate pe Internet, precum şi a unor experienţe de utilizare extraordinare. Se estimează că primele dispozitive bazate pe MeeGo, create de Nokia şi alţi producători, vor fi lansate până la sfârşitul acestui an.
 

Anunţul de astăzi întăreşte relaţia dintre Nokia şi Intel şi extinde vasta colaborare strategică stabilită de cele două companii în iunie 2009. Intel şi Nokia invită acum comunităţile globale din jurul platformelor Maemo and Moblin, precum şi companiile din industriile de comunicaţii şi computing, să adere la MeeGo.

 “Viziunea noastră de comunicare fără limite între dispozitivele de computing de acasă, din maşină, de la birou sau chiar din propriile buzunare, face astăzi un mare pas înainte, prin introducerea MeeGo”, a spus Paul Otellini, Preşedinte şi CEO Intel. “Este un progres esenţial în evoluţia relaţiei noastre cu Nokia. Unificarea celor două resurse într-o platformă open source este critică pentru a putea oferi o experienţă uimitoare pe o gamă largă de dispozitive, precum şi pentru a câştiga sprijinul industriei”.

 “MeeGo va genera o gamă şi mai largă de experienţe de Internet computing şi de comunicaţii în rândul utilizatorilor, pe noi tipuri de dispozitive mobile”, a spus Olli-Pekka Kallasvuo, CEO Nokia. “Prin inovaţie deschisă, MeeGo va crea un ecosistem unic, atrăgând jucători din diferite industrii. Va sprijini un registru de modele de business din lanţul de valori, extinzând experienţa şi expertiza companiilor Nokia şi Intel, precum şi a tuturor celor care ni se vor alătura. Pe scurt, MeeGo anunţă o nouă eră a computingului mobil”.

MeeGo combină cele mai bune caracteristici ale Maemo şi Moblin, pentru a crea o platformă deschisă pentru numeroase arhitecturi de procesor. MeeGo extinde capabilităţile de bază ale sistemului de operare Moblin şi suportul pentru o gamă largă de dispozitive şi experienţe ale utilizatorilor, concomitent cu avântul platformei Maemo în industria mobilă şi cu adoptarea la scară largă a aplicaţiilor Qt şi UI Framework de către dezvoltatorii de software.

MeeGo unifică de asemenea ecosistemele de aplicaţii şi comunităţile open source ale Maemo şi Moblin, bine definite la nivel internaţional. Pentru dezvoltatori, MeeGo extinde registrul de segmente de dispozitive-ţintă pentru aplicaţiile lor. Folosind Qt pentru dezvoltarea de aplicaţii, ei le pot scrie o singură dată şi implementa pe MeeGo sau alte platforme, cum ar fi Symbian.

Ovi Store va fi canalul de promovare a aplicaţiilor şi conţinutului pentru toate dispozitivele Nokia, incluzându-le pe cele bazate pe MeeGo şi Symbian, în timp ce Forum Nokia va oferi sprijin dezvoltatorilor pe toate dispozitivele cu platformă Nokia. Intel AppUpSM Center va reprezenta calea de lansare pe piaţă a dispozitivelor MeeGo bazate pe tehnologie Intel, realizate de alţi producători, în timp ce Intel® Atom™ Developer Program va oferi suport pentru a stimula un nou val de aplicaţii din numeroase categorii.

Platforma software MeeGo, care va rula pe dispozitive de înaltă performanţă, va oferi o gamă de experienţe de Internet, computing şi comunicaţii cu grafică vizuală bogată, capabilităţi de multitasking şi multimedia şi cea mai bună performanţă a aplicaţiilor. Întrucât MeeGo rulează pe mai multe tipuri de dispozitive, utilizatorii putându-şi păstra aplicaţiile preferate atunci când schimbă terminalul, nefiind obligaţi să se limiteze la un anume tip de dispozitiv sau producător.

MeeGo, găzduit de Linux Foundation

Platforma software MeeGo va fi găzduită de Linux Foundation ca un proiect complet open source, încurajând comunitatea să participe la dezvoltarea sa, în conformitate cu cele mai bune practici ale modelului de dezvoltare open source. Intel şi Nokia invită membrii Maemo.org şi Moblin.org să se alăture comunităţii comune MeeGo.com şi încurajează participarea la această iniţiativă a companiilor din industriile de comunicaţii, computing şi altele conexe. Dezvoltatorii pot începe să scrie aplicaţii pentru MeeGo în Qt imediat. Prima lansare MeeGo este estimată pentru cel de-al doilea trimestru al anului.

Despre Intel

Intel [NASDAQ: INTC], liderul mondial în inovaţia privind siliciul, dezvoltă tehnologii, produse şi iniţiative menite a îmbunătăţi continuu munca şi viaţa oamenilor. Pentru informaţii suplimentare cu privire la Intel accesaţi www.intel.com/pressroom şi http://blogs.intel.com

Despre Nokia

Nokia este un pioner în telecomunicaţii mobile şi cel mai mare producător de telefoane mobile din lume. Astăzi, Nokia conectează oamenii în moduri noi şi variate, îmbinând tehnologia mobilă de ultimă oră cu servicii personalizate pentru a permite oamenilor să rămână aproape de ceea ce conteaza pentru ei. Nokia oferă, de asemenea, hărţi digitale detaliate prin NAVTEQ, precum şi echipamente, soluţii şi servicii pentru reţele de comunicaţii prin intermediul Nokia Siemens Networks. 

Intel, logoul Intel şi Intel Atom sunt mărci înregistrate ale Intel Corporation în Statele Unite şi alte ţări

* MeeGo este marcă înregistrată a The Linux Foundation Corporation

Alte denumiri şi branduri pot fi revendicate ca fiind proprietatea altora.