Kaspersky Lab lansează Kaspersky Internet Security Special Ferrari Edition

        CUMPARATI

 

Kaspersky Lab, lider în furnizarea de soluţii pentru managementul securităţii informatice, a lansat la nivel internaţional, în parteneriat cu Scuderia Ferrari, ediţia specială a suitei Kaspersky Internet Security, care include şi Ferrari Virtual Academy, un simulator video pentru cursele de Formula 1. Evenimentul a avut loc vineri, 25 martie, odată cu deschiderea noului sezon de Formula 1.  

Produsul a fost creat pentru fanii Ferrari şi pentru utilizatorii de pretutindeni care îşi doresc o suită de securitate rapidă şi diferită. Kaspersky Internet Security Special Ferrari Edition are toate funcţionalităţile soluţiei Kaspersky Internet Security 2011, cel mai popular produs al companiei.

„Ferrari este simbolul vitezei, fiabilităţii şi al performanţei de înaltă clasă”, spune Eugene Kaspersky, CEO şi co-fondator Kaspersky Lab. „Inspirat de Ferrari, produsul nostru oferă utilizatorilor o mică parte din valoarea acestor calităţi, atunci când îşi folosesc computerele pentru a naviga pe Internet”, completează Kaspersky.

Noua soluţie oferă un mediu de lucru digital curat, sigur şi fără ameninţări sau intruziuni nedorite, fiind simplu de folosit şi configurat. Datorită tehnologiilor superioare de sub „capotă”, suita de securitate oferă niveluri ridicate de protecţie, având un impact redus asupra resurselor de sistem.

Kaspersky Internet Security Special Ferrari Edition are o interfaţă grafică ce combină culorile verde şi roşu ale celor două companii, precum şi un Windows Desktop Gadget personalizat după un monopost Ferrari. Mai mult decât atât, fanii jocurilor video vor avea posibilitatea de a-şi testa abilităţile de piloţi de Formula 1 cu ajutorul simulatorului Ferrari Virtual Academy, inclus pe discul de instalare a noii suite de securitate.

Colaborarea dintre Kaspersky Lab şi Ferrari a început în 2010, când a încheiat un acord de sponsorizare cu echipa Ferrari AF Corse pentru Campionatul de la Le Mans. După această experienţă, Kaspersky Lab a decis în luna noiembrie 2010 să extindă parteneriatul cu Ferrari şi la nivel de Formula 1, semnând un acord pe doi ani. Ca urmare a acestei colaborări, logo-ul companiei va putea fi observat pe maşinile celebrei echipe pe toată durata contractului. Prin implicarea în Formula 1, Kaspersky Lab îşi definitivează strategia de creştere a profilului brand-ului la o scară globală.

Pentru mai multe detalii referitoare la Kaspersky Internet Security, vizitaţi http://www.kaspersky.ro/kis2011. Înregistrarea video a conferinţei de presă o regăsiţi aici: http://kaspersky.vividas.com/

Kaspersky Internet Security Special Ferrari Edition va fi disponibil în România începând cu a doua jumătate a lunii mai.

Despre Kaspersky Lab

Kaspersky Lab este cel mai mare producător de soluţii de securitate informatică din Europa şi locul patru la nivel mondial. Compania oferă unele dintre cele mai populare sisteme de securitate pentru PC, care protejează utilizatorul de viruşi, spyware, crimeware, hackeri, phishing şi spam. Produsele Kaspersky deţin o rată superioară de detecţie, având cel mai rapid timp de răspuns din industria de securitate pentru utilizatori individuali, SMB, reţele de mari dimensiuni şi sisteme de lucru mobile. Tehnologia dezvoltată de Kaspersky este utilizată la nivel mondial în produsele şi serviciile furnizorilor de top ai soluţiilor de securitate de pe piaţa IT.

Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.kaspersky.ro, iar pentru ultimele ştiri legate de malware, consultaţi www.securelist.com.