Seagate s-a oferit să achiziţioneze participaţia de 64,5% a CEO LaCie

CUMPARATI


Seagate s-a oferit să achiziţioneze participaţia de 64,5% a CEO LaCie. Seagate va iniţia ulterior oferta de licitaţie pentru restul acţiunilor. Extinderea gamei de produse Seagate şi a capacităţilor pe piaţa produselor de stocare aflată în creştere.

Seagate Technology plc (NASDAQ: STX), lider mondial în domeniul hard disk drive-urilor şi al soluţiilor de stocare şi LaCie S.A. (Euronext: LAC), un producător de top de produse de stocare, au anunţat încheierea unui acord exclusiv care vizează intenţia Seagate de a achiziţiona un interes de participare în cadrul LaCie. Seagate s-a oferit să achiziţioneze de la Philippe Spruch, Preşedintele şi CEO-ul LaCie, şi afiliatul acestuia, toate acţiunile deţinute de ei, care reprezintă 64,5% din acţiunile rămase ale LaCie. Ca urmare a obţinerii aprobărilor din partea Guvernului1 şi încheierii acestei tranzacţii, Seagate va iniţia o licitaţie simplificată integral în numerar (urmată, dacă e cazul, de o procedură  de retragere obligatorie) pentru achiziţionarea restului acţiunilor conform Regulamentului General al Autorităţii Franceze de Supraveghere a Pieţelor Financiare (AMF).

Ricol Lasteyrie & Associés a fost numită în calitate de expert independent de către consiliul de administraţie al LaCie, pentru a exprima o opinie justă în ceea ce priveşte preţul care va fi oferit în contextul licitaţiei, inclusiv în eventualitatea unei potenţiale proceduri de retragere obligatorie.

Tranzacţia va îmbina două portofolii de produse şi tehnologii complementare, adăugând gama LaCie premium de soluţii de stocare, soluţii de stocare ataşate reţelei şi oferte de  software portofoliului principal al Seagate de produse de stocare. Această combinaţie ar accelera strategia de creştere a Seagate pe piaţa produselor de stocare aflată în expansiune, în special în Europa şi Japonia, şi ar adăuga capacităţi robuste de dezvoltare software şi inginerie, precum şi consolidarea relaţiilor cu o serie de retaileri cheie.

Se estimează că această tranzacţie va avea o influenţă neutră asupra câştigurilor per acţiune ale Seagate în exerciţiul financiar 2013.

Ca urmare a încheierii vânzării acţiunilor sale către Seagate, Dl. Spruch se va alătura Seagate şi va conduce organizaţia de produse de stocare a societăţii. Către el vor raporta Patrick Connolly care este în prezent vice-preşedinte şi director general al grupului retail al Seagate, şi de asemenea Pierre van der Elst, care este în prezent director general adjunct al LaCie. Termenii financiari ai noii poziţii ocupate de Dl. Spruch nu au fost stabiliţi până astăzi şi prin urmare vor fi descrişi ulterior, inclusiv în documentaţia ofertei de licitaţie.

“Seagate şi-a asumat un angajament solid faţă de piaţa produselor de stocare aflată în creştere şi în sensul aducerii celor mai dinamice produse pe piaţă. LaCie a dezvoltat o marcă excepţională de produse de consum oferind timp de mulţi ani produse exclusiviste incitante şi inovative. Această tranzacţie va aduce Seagate un set complementar de capacităţi, va extinde semnificativ ofertele noastre pentru produse de consum, va adăuga o gamă de produse de stocare premium, direct ataşată, va consolida gama noastră de produse business ataşate reţelei şi va spori capacitatea noastră în ceea ce priveşte dezvoltarea de software,” a declarat Steve Luczo, Preşedintele Seagate, Preşedinte şi CEO. “Suntem de asemenea încântaţi că domnul Philippe, care este un adevărat vizionar şi lider în domeniul produselor de stocare, se va alătura Seagate pentru a prelua comanda organizaţiei noastre de produse de stocare.”

“O dată cu proliferarea dispozitivelor şi a conţinutului transferat şi stocat astăzi, cererea consumatorilor pentru soluţii de stocare de înaltă calitate se află în continuă creştere,” a declarat Philippe Spruch, Preşedinte şi CEO LaCie. “Suntem încântaţi de potenţialul acestei îmbinări de care vor beneficia clienţii şi angajaţii prin crearea unei scări semnificative şi deschiderea de noi pieţe. Suntem nerăbdători să punem la dispoziţia clienţilor noştri din întreaga lume resursele unei  companii mult mai vaste."

LaCie va da startul procesului de informare şi consultanţă solicitat de consiliul de reprezentare al angajaţilor săi în ceea ce priveşte tranzacţia avută în vedere, conform legislaţiei franceze. La finalizarea acestui proces, Seagate şi Dl. Spruch vor încheia un contract de vânzare-cumpărare definitivă şi vor finaliza achiziţia participaţiei deţinută de Dl. Spruch şi afiliatul său. Se estimează că această tranzacţie de vânzare – cumpărare se va finaliza în al treilea trimestru calendaristic al anului 2012 după finalizarea inspecţiilor guvernamentale relevante. Apoi, Seagate va iniţia o ofertă de licitaţie pentru restul acţiunilor LaCie (urmată, dacă este cazul, de o procedură de retragere obligatorie), sub rezerva unei decizii de aprobare din partea AMF. Oferta de licitaţie va fi finalizată, conform estimărilor, în al treilea trimestru calendaristic al anului 2012.

Tranzacţia face obiectul aprobării organismelor de reglementare din Statele Unite ale Americii (înregistrare la nivel de cartel), Franţa (aprobarea investiţiilor străine de către Ministerul Finanţelor) şi alte jurisdicţii (înregistrare la nivel de cartel în Germania) şi altor condiţii uzuale care condiţionează încheierea acesteia.

Morgan Stanley & Co. LLC este consultantul financiar iar Allen & Overy LLP este consultantul juridic al Seagate în această tranzacţie. De Pardieu Brocas Maffei A.A.R.P.I. este consultantul juridic al LaCie.

1Înregistrări la nivel de cartel în Statele Unite ale Americii şi Germania şi aprobarea investiţiilor străine de către Ministerul Finanţelor din Franţa