AMD prezintă primul procesor grafic Microsoft DirectX® 11 din lume

COMPUTEX 2009, Taipei —3 iunie 2009 – Astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă la Taipei, Taiwan AMD (NYSE: AMD) a prezentat public primul procesor grafic Microsoft DirectX® 11 din lume. Seria de demonstraţii a oferit noi detalii despre senzaţiile mult îmbunătăţite la lucrul cu calculatorul, programate să devină realitate la sfârşitul lui 2009.1 Fuziunea dintre noile procesoare grafice  inovatoare ale AMD şi interfaţa de programare DirectX 11 aşteptată în curând ar urma să schimbe pentru totdeauna, în sensul bun al termenului, atât aplicaţiile, cât şi jocurile pe computer. Pentru a ilustra acest lucru, AMD a prezentat numeroase exemple de performanţe mai rapide ale aplicaţiilor şi de noi caracteristici ale jocurilor, cu ajutorul primului procesor grafic cu adevărat DirectX 11 din lume.

·      Fiţi gata pentru o revoluţie: Jocurile şi alte aplicaţii vor deveni în curând cu mult mai bune, ca urmare a noului hardware grafic AMD şi al DirectX 11.  DirectX 11 prezintă caracteristici cum ar fi structura mozaic care  vor oferi consumatorilor o calitate mai ridicată şi performanţe de joc superioare care valorifică tehnologia AMD din generaţia a 6-a. O altă caracteristică a DirectX 11, compute shader (calculul nuanţelor), va permite plăcilor grafice DirectX 11 ale AMD să ajute la funcţionarea mai rapidă a Windows 7 într-un mare număr de aplicaţii şi într-un mod complet transparent pentru utilizatori, de exemplu la accelerarea continuă a conversiei imaginilor video pentru redare pe playere media portabile, prin intermediul unei interfeţe cu glisare şi fixare.2

·      DirectX 11 creat direct pe AMD: Dezvoltarea DirectX 11 a fost influenţată în mare măsură de tehnologia grafică AMD.  Fiecare versiune nouă a DirectX porneşte de la versiunile  anterioare şi multe din capacităţile DirectX 11 au fost experimentate pe procesoare grafice AMD, inclusiv DirectX 10.1, structura în mozaic, calculul nuanţelor (compute shader), Fetch4, filtrele anti-aliasing personalizate şi nuanţarea mediilor cu rezoluţie ridicată.

·      DirectX 11, oferit mai devreme consumatorilor: Prezentarea în avanpremieră a primului procesor grafic DirectX 11 din lume la Computex 2009 confirmă angajamentul AMD de a lansa pe piaţă tehnologiile de vârf înaintea tuturor şi de a continua să sprijine inovaţia în domeniul computerelor.

·      Alimentarea cererii dezvoltatorilor: Nu doar consumatorii sunt entuziasmaţi de perspectivele DirectX 11; creatorii de jocuri sunt şi ei incredibil de entuziaşti în ceea ce priveşte exploatarea avantajelor noilor echipamente DirectX 11 pentru a lansa pe piaţă jocuri mai bune, în mare parte datorită disponibilităţii AMD de a răspunde solicitărilor lor pentru DirectX 11.  Mulţi dezvoltatori şi-au exprimat angajamentul de a crea jocuri DirectX 11 în primul rând pe echipamentele DirectX 11 AMD, care oferă performanţe şi compatibilitate superioare.

"AMD are un istoric îndelungat în materie de furnizare de caracteristici inovatoare, care ulterior au devenit elemente de bază ale lucrului cu DirectX, iar acum repetăm performanţa prin două tehnologii mature dezvoltate de AMD pentru DirectX 11 – structura în mozaic şi calculul nuanţelor – care vor oferi senzaţii mai bune consumatorilor la lucrul cu DirectX 11", a declarat Rick Bergman, vicepreşedinte executiv al grupului AMD Products. "Astăzi asistaţi la avanpremiera procesorului grafic DirectX 11 al AMD pentru a vă entuziasma în faţa acestei tehnologii cheie, astfel încât dezvoltatorii să aibă jocuri disponibile la lansare şi imediat după aceea. Datorită avantajelor pe care le oferă jocurilor, aplicaţiilor şi Windows 7, dezvoltatorii abia aşteaptă să dispună de noile noastre echipamente şi suntem încrezători că şi consumatorii vor simţi la fel."

Resurse suplimentare

·       Blog: Richard Huddy de la AMD despre entuziasmul creat de DirectX 11

·       Fotografii: TSMC prezintă AMD prima placă de siliciu DirectX 11 de 40 nm

·       Video: Cum au influenţat echipamentele AMD dezvoltarea DirectX

·       Video: Creatorii de jocuri discută avantajele DirectX 11

·       Video: AMD prezintă public primul procesor grafic DirectX 11 din lume

·       Video: Froblins – prezentare tehnică privind utilizarea structurii în mozaici şi a calculului nuanţelor pentru inteligenţa artificială

·       Urmăriţi echipa AMD Graphics pe Twitter la www.twitter.com/ATIGraphics

Despre AMD

Advanced Micro Devices (NYSE: AMD) este o companie inovatoare în domeniul tehnologiilor, dedicată colaborării cu clienţii şi cu partenerii tehnologici pentru a declanşa crearea noii generaţii de soluţii de calcul şi grafice pentru profesionişti, utilizatori individuali şi jocuri. Pentru informaţii suplimentare, vizitaţi http://www.amd.com.