Prestigio lanseaza un Leather Data Flash exclusivist

Prestigio a lansat un dispozitiv de stocare stilat, care combină imaginea, designul şi funcţiile dedicate femeilor care au nevoie de produse utile, dar în acelaşi timp vor să rămână în pas cu moda.

Prestigio Leather Data Flash Limited EditionNoul şi exclusivistul Prestigio Leather Data Flash, cu o carcasă de culoare roz, se adresează mai ales femeilor care apreciază o combinaţie între funcţii excelente şi design stilat, cu o notă feminină. Noul dispozitiv de stocare cu memorie flash marchează debutul unei game de produse unice, care aduc tehnologia modernă la un nou nivel de eleganţă.

Produsul nu se adresează exclusiv femeilor, dar este gândit pentru a fi uşor de folosit de către acestea. Dispozitivul este simpatic şi uşor de folosit, întrucât nu necesită instalări plictisitoare de software şi nu vă iroseşte timpul preţios obligându-vă să citiţi manuale anoste. Durează doar câteva secunde să conectaţi dispozitivul la portul USB, după care îl puteţi utiliza. 

Dispozitivul slim şi uşor Prestigio Leather Data Flash încape cu uşurinţă chiar şi în cea mai mică poşetă şi vă permite să purtaţi datele valoroase cu dumneavoastră, oriunde aţi merge. Proiectat în special pentru doamne, acest produs are o carcasă acoperită cu piele naturală de culoare roz, care îi conferă un aspect feminin şi un aer luxos şi stilat, şic şi atrăgător. Vă puteţi imagina ceva mai drăguţ? 

Designul în pas cu moda, completat de o culoare roz, modernă, face din Prestigio Leather Data Flash un cadou ideal pentru femeile de toate vârstele, care apreciază funcţiile avansate, integrate într-un produs cu o carcasă impecabilă. Acest dispozitiv unic de stocare a datelor este ambalat într-o cutie luxoasă care arată mai mult ca o bijuterie decât ca un stick USB standard.  

Şi cu toţii ştim că aparenţele contează.

Caracteristici ale produsului:

Capacităţi disponibile : 512MB/1GB/2GB/4GB
Driver: Nu este necesară instalarea unui driver, decât pentru Windows 98
Dimensiuni: 82mm x 27mm x 15mm
Alimentare: Nu este necesară o sursă de alimentare externă
Culoare: piele roz
Greutate: 30g

Despre Prestigio

Prestigio Technologies Ltd. este o companie IT foarte dinamică, care oferă consumatorilor soluţii pentru Casa Digitală şi pentru Biroul Digital. Pornind de la statutul de mică filială pentru cercetare şi dezvoltare a grupului ASBIS, Prestigio a devenit în ultimii ani un furnizor de soluţii şi produse unice de înaltă tehnologie, pentru piaţa consumatorilor. Casa Digitală şi Biroul Digital sunt două dintre principalele zone de interes pentru companie. Investind în combinaţia „Arta înaltei tehnologii” (soluţii care transformă produsele de înaltă tehnologie în opere de artă), compania şi-a creat o poziţie unică pe piaţă. Având în prezent sediul în Cipru, Prestigio este o prezenţă activă în regiunea EMEA, prin birourile de reprezentanţă şi parteneriatele de afaceri din centrele-cheie de afaceri ale regiunii, oferind clienţilor săi o gamă excelentă de produse IT de ultimă generaţie şi de servicii valoroase. 

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să vizitaţi www.prestigio.ro .

Toate mărcile şi mărcile înregistrate sunt proprietatea deţinătorilor lor.