Intel Capital investeşte 77 milioane de dolari

        CUMPARATI

 

CELE MAI IMPORTANTE ELEMENTE ALE ŞTIRII:

·         În cadrul celui de-al 11-lea Summit CEO Anual, Intel Capital anunţă 18 noi investiţii, ce însumează aproximativ 77 milioane USD, în companii din 11 ţări;

·         Au fost anunţate încă cinci noi contracte care vor fi încheiate;

·         Noile investiţii se aliniază cu obiectivele strategice ale Intel de a încuraja inovaţia pe segmentele de piaţă core PC şi server, susţinând în acelaşi timp progresele în domenii adiacente de computing, printre care Smart TV, tablet-uri şi smartphone-uri;

·         S-au înregistrat cu succes anul acesta 28 de exituri ale companiilor din portofoliul Intel Capital;

·         Anul acesta, la Intel Capital CEO Summit au participat peste 700 reprezentanţi ai companiilor din portofoliul Intel Capital, clienţi şi parteneri globali Intel.

HUNTINGTON BEACH, California, 17 noiembrie 2010 – Intel Capital, organizaţia globală de investiţii a Intel Corporation, şi-a reafirmat angajamentul de a încuraja inovaţia la nivel mondial, anunţând 18 noi investiţii. Noile contracte însumează aproximativ 77 milioane USD şi au fost anunţate astăzi, în cadrul celei de-a 11-a ediţii a Intel Capital CEO Summit, întrunirea la care participă toţi directorii executivi ai companiilor din portofoliul Intel Capital, factori de decizie din marile corporaţii ce activează în domeniul tehnologiei şi fac parte din lista de companii Global 1000, şi lideri de opinie din întreaga lume. Noile investiţii Intel Capital ajung în 11 ţări, printre care Brazilia, China, Germania, India, Israel, Malaezia, Olanda, Rusia, Taiwan, Ucraina şi Statele Unite. 

Noile investiţii se aliniază la elementul de interes strategic al Intel, care încurajează inovaţia pe segmentele de piaţă core PC şi server, incluzând cloud computing, soluţii de mobilitate şi acces la wireless broadband în regiuni din întreaga lume. În plus, aceste investiţii vor contribui la susţinerea progresului în zone adiacente de computing, cum ar fi cea a smart TV, a tablet PC-urilor şi smartphone-urilor.

“Numeroase inovaţii iau naştere continuu în toată lumea”, a declarat Arvind Sodhani, President, Intel Capital President şi Executive Vice President Intel. “Deşi cadrul economic general nu este favorabil, aceste 18 investiţii contribuie la susţinerea progresului următoarei generaţii de tehnologii de computing pentru ca tot mai multe dispozitive să poată derula, conform viziunii Intel, activităţi de computing şi să se conecteze la Internet – viziune denumită ‘compute continuum’ . Tehnologia inovatoare dezvoltată de aceste companii susţine ideea de ‘compute continuum’, de la progrese ale trendurilor în domenii precum PC şi server, dar şi în cloud computing, până la construirea ecosistemului din jurul smart TV şi smartphone.”

2010 a fost un an excelent pentru companiile din portofoliul Intel Capital. Până la ora actuală, 28 de companii din portofoliul Intel Capital au negociat exituri în 2010, fie prin oferte publice iniţiale, fie prin achiziţii. Aceste exituri demonstrează clar angajamentul Intel Capital de a susţine dezvoltarea afacerilor companiilor din portofoliul său, prin evenimente precum  Intel Capital Technology Days (ITDs) şi Intel Capital CEO Summit, care arată foarte clar rolul esenţial pe care inovaţiile tehnologice l-au jucat în impulsionarea refacerii economiei globale.

“Exiturile de succes ale companiilor din portofoliul nostru demonstrează capabilităţile Intel Capital de a construi companii şi de a dezvolta afaceri,” a completat Sodhani.

Printre noile investiţii se numără Adaptivity, Althea Systems, Anobit, boo-box, De Novo, IPTEGO, Layar, Lilliputian Systems, Inc, Ortiva Wireless, Rock Flow Dynamics, Select-TV, SilkRoad, Taifatech, Videon Central, Verismo Networks, Winchannel, YuMe şi Yummly.com.

Pe lângă aceste noi investiţii, Intel Capital a anunţat faptul că va investi în GainSpan, JackBe, Fonality, TecTotal şi Wortal.

Mai jos găsiţi detalii asupra noilor investiţii:

Adaptivity (Charlotte, Carolina de Nord.) ajută companiile să abordeze situaţiile complexe asociate cu designul şi implementarea de IT. Programul Blueprint 4IT Lifecycle Suite™ de la Adaptivity permite încorporarea unor decizii inteligente de design IT în acţiuni repetabile pe parcursul procesului de construire a unei tehnologii şi a ciclului de viaţă pentru implementarea acesteia. Indiferent dacă urmăresc să raţionalizeze portofolii IT sau să conceapă programe enterprise bazate pe cloud computing, companiile utilizează blueprint-urile de la Adaptivity, special adaptate la nevoile lor particulare, pentru a optimiza operaţiuni de infrastructură de generaţie anterioară şi a accelera livrarea unor noi servicii IT. Finanţarea va fi utilizată pentru a accelera dezvoltarea de produse şi pentru  a construi infrastructura de vânzări şi marketing a companiei.

Althea Systems (Bangalore, India) oferă o platformă bazată pe cloud computing de video discovery care permite simplificarea procesului de găsire şi partajare de conţinut video online pe mai multe dispozitive. Althea a lansat în luna iulie o versiune PC a Shufflr, un browser video care oferă o experienţă video bogată, fascinantă. Platforma pe cloud computing oferă conţinut video din diverse surse şi combină motoare de descoperire sociale şi asistate de computer, pentru a-i ajuta pe utilizatori să găsească materialele video care le plac. Shufflr va fi în curând disponibil pe smartphone, tablet PC-uri şi TV, oferind continuitatea experienţei video de pe un dispozitiv pe altul. Investiţia făcută de Intel Capital va ajuta compania să îşi extindă echipa de dezvoltare şi eforturile de marketing.

 Anobit (Herzeliya Pituach, Israel) este un provider de soluţii pentru segmentul tot mai consistent de piaţă care acoperă memoria NAND flash. Tehnologia sa patentată MSP™ (Memory Signal Processing) îmbunătăţeşte semnificativ structura costurilor pentru produsele şi sistemele pe bază de NAND. Produsele Anobit, care includ de la flash controllere până la solid state drive-uri de nivel enterprise, sunt concepute pentru producători de vârf din domeniul NAND flash, pentru vânzători de electronice de larg consum şi pentru provideri de soluţii de stocare. Compania va utiliza finanţarea pentru a-şi extinde partea de bază a afacerii astfel încât să poată face faţă cererii tot mai mari pentru tehnologiile şi produsele sale.

boo-box (São Paulo, Brazilia) este unul dintre primele sisteme publicitare din Brazilia care se bazează pe tehnologie. Platforma sa inovatoare încurajează libertatea de creaţie a agenţiilor, targetarea inteligentă a clienţilor de către advertiseri şi un control mai consistent pentru publisheri. boo-box oferă diverse servicii, de la ad serving până la marketing afiliat, adresându-se tuturor tipurilor de nevoi de advertising. Investiţia făcută de Intel Capital va fi utilizată pentru a accelera dezvoltarea instrumentelor de targetare şi optimizare, dar şi pentru a consolida operaţiunile companiei.

 De Novo (Kiev, Ucraina) este primul provider de centre de date de nivel enterprise care oferă servicii IT de înaltă calitate celor mai importante companii mari din Ucraina. Experţii De Novo au o experienţă consistentă în realizarea de proiecte axate pe cercetare, design, implementare şi întreţinere de sisteme IT la nivel corporatist. Investiţia făcută de Intel Capital va fi utilizată pentru a extinde serviciile de externalizare ale companiei, cum ar fi Service, Infrastructure as a Service, oferite de Centrul de Date De Novo.

IPTEGO (Berlin) este un provider de software pentru optimizarea reţelelor de generaţie următoare. Software-ul PALLADION de la IPTEGO analizează Reţele de Generaţie Următoare ale oricărui vânzător, pentru a oferi în timp real informaţii despre reţea, rezolvarea situaţiilor problematice, monitorizarea experienţei clienţilor şi integrare excelentă a produselor oferite de terţe părţi. Utilizând PALLADION, operatorii pot migra rapid şi în condiţii de siguranţă către reţele bazate pe IP, cum ar fi IMS; să diminueze costurile operaţionale; să genereze venituri suplimentare şi să minimizeze rata de dezabonare a clienţilor. Investiţia Intel Capital va permite companiei să îşi accelereze accesul pe pieţe globale şi să îşi asigure o creştere rapidă.

Layar (Amsterdam, Olanda) este cea mai mare platformă de realitate augmentată de pe segmentul mobil, utilizată pentru a aduce experienţe cu impact mare în viaţa de zi cu zi a oamenilor. Layar lucrează cu mii de dezvoltatori care creează aproape 1500 layer-uri, pentru ca utilizatorii să poată vedea lumea apelând la noi informaţii şi conţinut digital semnificativ. Platforma Layar este disponibilă pe dispozitive Android*, iPhone* şi Bada*. De asemenea, ea este preinstalată la nivel global pe zeci de milioane de telefoane promovate de unii dintre cei mai importanţi producători de handset-uri. Layar va folosi această investiţie pentru a-şi continua dezvoltarea platformei şi a impulsiona dezvoltarea unui conţinut semnificativ de realitate augmentată.

Lilliputian Systems, Inc. (Wilmington, Massachusets) dezvoltă o soluţie Personal Power™ pentru dispozitive electronice de larg consum care vizează segmentul de piaţă al portabilelor. Compania oferă o soluţie de încărcare a bateriei, cu factor de formă redus, care asigură timp prelungit de rulare pentru dispozitivele electronice actuale. Tehnologia patentată a Lilliputian, Silicon Power Cell™, se bazează pe celule de combustie cu oxizi solizi (SOFC), extrem de eficiente, şi metode de fabricare a waferelor prin sisteme microelectromecanice  (MEMS), fiind alimentată cu cartuşe cu butan reciclabile. Participaţia Intel Capital oferă resurse pentru producţia de volum mare.

Ortiva Wireless (La Jolla, California) oferă soluţii comerciale avansate pentru managementul proactiv de mobile video, permiţând providerilor de servicii să îmbunătăţească dramatic controlul, calitatea şi eficienţa livrării de conţinut media bogat. iVOG™ (internet Video Optimization Gateway) de la Ortiva pentru open internet media şi mVOG™ (mobile Video Optimization Gateway) pentru servicii de portal extind raza de acoperire a serviciilor, sporesc eficienţa reţelei şi îmbunătăţesc densitatea acoperirii video pentru operatorii mobili, modelând în acelaşi timp conţinutul în mod dinamic, pentru a le oferi abonaţilor cea mai bună experienţă audio şi video posibilă – indiferent de fluctuaţiile înregistrate în reţelele wireless sau de condiţiile ostile din aceste reţele. Noua finanţare va fi utilizată pentru a extinde vânzările, dar şi resursele de marketing şi tehnologice ale companiei.

            Rock Flow Dynamics (Moscova) oferă performanţă crescută în modularea software pentru simularea dinamică de filtrare a lichidelor şi a gazelor din rezervoarele subterane de hidrocarburi. Soluţia de modelare dinamică a companiei, tNavigator, a fost proiectată de la zero pentru a fi compatibilă cu cele mai noi generaţii de procesoare multi-core, aceasta putând efectua cu uşurinţă astfel de simultări pe laptop-uri, servere cu mai mule procesoare sau clustere. Investiţia Intel Capital va fi folosită pentru a înfiinţa un birou în Houston şi pentru a extinde vânzările şi acţiunile de marketing ale companiei la nivel global. 

            Select-TV (Kuala Lumpur, Malaezia) este un furnizor de sisteme end-to-end şi de soluţii de conţinut pentru dezvoltarea IPTV – Internet Protocol TV. Folosite într-o varietate de hoteluri de lux şi staţiuni din partea de sud-est a Asiei şi în Orientul Mijlociu, set-top-box-urile Select TV beneficiază de puterea de procesare a procesoarelor Intel® Atom™ pentru a oferi o navigare uşoară pe Web, dar şi la aplicaţii online de distracţie sau educaţie. Compania a pornit un proiect în partea de sud-est a Asiei cu operatorii de telecomunicaţii pentru a integra tehnologia IPTV şi în casele utilizatorilor. Investiţia Intel Capital va fi folosită pentru accelerarea dezvoltării de soluţii pentru IPTV şi pentru a extinde prezenţa companiei în Asia, Orientul Mijlociu, America Latină şi Europa.

            SilkRoad technology, Inc. (Chicago) oferă soluţii de management de tip SAS. Prin programul Life Suite™ al companiei, alte firme au posibilitatea de a angaja oameni mai calificaţi, de a-i identifica pe cei care lucrează eficient şi cei care nu şi pot promova sistemul de plată bazat pe performanţă. Setul de soluţii Life Suite™ a celor de la SilkRoad include: OpenHire™, pentru management în recrutare; RedCarpet™ pentru integrarea în echipă a noilor angajaţi; WingSpan™ pentru un management flexibil al performanţei angajaţilor; GreenLight™ pentru managementul învăţării; Eprise™ pentru reţele intranet şi managementul conţinutului; şi HeartBeat™ pentru departamentul de resurse umane. Investiţia Intel Capital include o extindere seminficativă a vânzărilor şi a demersurilor de marketing ale celor de la SilkRoad, precum şi achiziţii strategice şi o permanentă dezvoltare a produselor.   

            Taifatech (Jhubei, Taiwan) este o companie de semiconductori specializată în tehnologia system-on-a chip (SoC) şi în creare de soluţii de design care oferă management şi conectivitate prin LAN sau WLAN. Pentru a se adresa acestui segmet de piaţă care este în creştere, Taifatech a dezvoltat soluţii care oferă conectivitate wireless pentru asemenea sisteme. Echipa din Taiwan a companiei îşi foloseşte experienţa din domeniu şi împreună cu o echipă de dezvoltatori software şi integratori locali reuşeşte să ofere soluţii economice. Invetiţia Intel Capital va fi folosită pentru a susţine demersurile companiei Taifatech în a dezvolta soluţii wireless bazate pe arhitectură Intel®. 

            Videon Central, Inc. (State College, Pennsylvania, SUA) este un vendor independent de software (ISV) specializat în aplicarea core IP şi în integrarea serviciilor pentru segmentul de piaţă al produselor video digitale conectate la Internet. Videon oferă integratorilor locali şi dezvoltatorilor de conţinut o serie unică de posibilităţi care facilitează crearea de aplicaţii digitale media. Invetiţia Intel Capital va fi folosită pentru a întări poziţia de pe piaţă a Videon prin extinderea portofoliului IP, cu scopul de a beneficia de pe urma extinderii smart TV-ului.

            Verismo Networks’ (Mountain View, California şi Bangalore) oferă platforme deschise de Internet TV pentru a aduce o convergenţă facilă a canalelor IPTV, a clipurilor video de pe Internet şi a networking-ului social direct pe televizor. Verisimo va folosi investiţia Intel Capital pentru a-şi accelera creşterea şi pentru a-şi extinde vânzările şi demersurile de marketing.     

            WinChannel (Beijing) este un dezvoltator de informaţii şi de software de management al vânzărilor pentru industria consumer. Platforma software a companiei Winchannel gestionează şi analizează informaţiile, precum nevoia de reaprovizionare, tranzacţii şi activităţi promoţionale aproape în timp real, ajutând astfel companiile să monitorizeze şi să înţeleagă mecanismele pieţei mai uşor, dar şi pentru a primi feedback în urma unor promoţii. Investiţia Intel Capital va fi folosită în principal pentru cercetare şi dezvoltare.

            YuMe (Redwood City, California) este o companie tehnologică de publicitate video care oferă reclame video pe toate canalele dispozitivelor conectate la Internet – online, mobil şi televizoare. Tehnologia ACE™ a companiei stă atât la baza reţelei de reclame dar şi la baza soluţiilor enterprise: ACE for Publishers şi Ace for Advertisers. Ace for Publishers este un set complet de instrumente bazat pe cloud computing ce permite editorilor o gestionare mai bună a reclamelor video pentru a genera un profit superior. Ace for Advertisers este un sistem ce oferă soluţii pentru companii şi pachete de servicii care diminuează complexitatea campaniilor de publicitate video. Reţeaua de reclame video a companiei YuMe ajută agenţii de publicitate să ajungă la audienţa dorită. Investiţia va fi folosită pentru ca tehnologia soluţiilor de monetizare a reclamelor video să fie evoluată.   

            Yummly.com (Palo Alto, Calif.) este un program de căutare după cuvinte cheie şi de recomandări pentru mâncare. Platforma bine pusă la punct oferă utilizatorilor posibilitatea de a căuta şi descoperi reţete bazate pe gusturile şi preferinţele personale, şi care oferă o bază de date formată din mai mult de 500.000 de reţete preluate de la cele mai bune site-uri de gătit şi din cărţi culinare. Yummly planifică să distribuie fondurile primte de la Intel Capital în extinderea echipei de angajaţi şi să dezvolte în continuare funcţionalitatea platformei.

Summit-ul Intel Capital CEO 2010 este sponsorizat de Aon Corporation, Capgemini, Credit Suisse, Evercore Partners, Gibson, Dunn & Crutcher, KPMG, Morrison & Foerster, Needham & Company, NYSE Euronext şi Silicon Valley Bank. Summit-ul adună mai mult de 700 de participanţi de la companiile din prtofoliul Intel Capital, precum şi de la clienţii şi partenerii Intel. Oficiali ai companiilor din domeniu participă la summit pentru a identifica soluţii inovatoare şi oportunităţi de afaceri.

 

Despre Intel Capital

Intel Capital, organizaţia globală de investiţii a Intel, investeşte în lansarea tehnologiilor inovative şi în companii din toată lumea. Intel Capital investeşte într-o arie largă de companii ce dezvoltă hardware, software şi servicii pentru companii, case, mobilitate, sănătate, Internet, producţia de semiconductori şi soluţii cleantech. Încă din 1991, Intel Capital a investit mai mult de 9,7 miliarde USD în mai mult de 1.100 companii din 28 de ţări. În acest interval de timp, 189 de companii din portofoliu au fost listate la diferite burse din lume şi 258 au fost cumpărate sau au fost parte a unei fuziuni. În 2009, Intel Capital a făcut 107 investiţii care valorează 237 milioane USD, aproximativ 50% din fonduri fiind investite în afara SUA sau Canada. Pentru mai multe informaţii despre Intel Capital vizitaţi  http://www.intelcapital.com.

 

Intel şi logo-ul Intel sunt mărci înregistrate ale Intel Corporation în Statele Unite sau alte ţări

* Alte nume sau mărci pot şi revendicate ca proprietatea altora