Kaspersky Lab şi Seculert au descoperit „Madi”, o nouă campanie de spionaj cibernetic în Orientul Mijlociu

CUMPARATI

Bucureşti, 17 iulie 2012 – Kaspersky Lab anunţă rezultatele unei investigaţii realizate împreună cu Seculert, o companie specializată în identificarea ameninţărilor informatice avansate, cu privire la „Madi”, o campanie activă de spionaj cibernetic, care ţinteşte victime din Orientul Mijlociu. Descoperită iniţial de Seculert, Madi este o operaţiune de infiltrare în reţelele de computere, folosind un troian răspândit cu ajutorul tehnicilor de inginerie socială către anumite ţinte, alese special.

Kaspersky Lab şi Seculert au colaborat pentru a realiza procesul de sinkhole (redirecţionarea traficului către serverul de C&C, pentru ca atacatorii să nu mai poată controla calculatoarele infectate) a serverelor de Comandă & Control (C&C) a Madi, identificând – în ultimele opt luni – peste 800 de victime, localizate în Iran, Israel şi anumite ţări din întreaga lume. Statisticile dezvăluie faptul că victimele sunt, în principal, oameni de afaceri implicaţi în proiecte de infrastructură critică din Iran şi Israel, instituţii financiare israeliene, studenţi în inginerie din Orientul Mijlociu, precum şi multiple agenţii guvernamentale, care comunică în această zonă.

Procesul de analiză a malware-ului a scos la lumină o cantitate neobişnuită de documente şi imagini de natură politică şi religioasă, care erau copiate în computer şi afişate în momentul infecţiei.

„Cu toate că malware-ul şi infrastructura campaniei nu sunt la fel de complexe ca alte proiecte similare, atacatorii din spatele Madi au reuşit să conducă o operaţiune de supraveghere a victimelor high-profile”, spune Nicolas Brulez, Senior Malware Researcher la Kaspersky Lab. „Probabil că amatorismul şi abordarea rudimentară a Madi i-au ajutat să evite detecţia în toată această perioadă, respectiv să li se acorde atenţia unei ameninţări avansate”, completează Brulez.

„În urma analizei comune, am descoperit că multe linii de cod din malware şi instrumentele C&C erau scrise în persană, lucru interesant şi neobişnuit pentru un cod maliţios. Fără îndoială, atacatorii vorbesc fluent această limbă”, spune Aviv Raff, Chief Technology Officer la Seculert.

Troianul Madi permite infractorilor cibernetici să fure informaţii confidenţiale de pe computerele cu sisteme de operare Microsoft Windows, să monitorizeze comunicarea prin email şi programele de mesagerie instant, să înregistreze audio şi intrările din tastatură, precum şi să realizeze capturi de ecran. Analiza confirmă faptul că mai mulţi gigabytes de informaţie au ajuns pe serverele infractorilor.

Printre aplicaţiile şi paginile web spionate se numără conturile de Gmail, Hotmail, Yahoo! Mail, ICQ, Skype, Google+ şi Facebook ale victimelor. Supravegherea era condusă şi prin intermediul sistemelor ERP/CRM integrate, a contractelor de business şi sistemelor de administrare financiară.

Produsele Kaspersky Lab detectează malware-ul Madi, împreună cu toate modulele asociate acestuia, sub smnătura Trojan.Win32.Madi.

Întreaga analiză a experţilor Kaspersky Lab este disponibilă aici: http://www.securelist.com/en/blog/208193677/The_Madi_Campaign_Part_I.

Cercetarea Seculert cu privire la Madi poate fi accesată aici: http://blog.seculert.com/.

# # #

Despre Kaspersky Lab

Kaspersky Lab este cel mai mare producător privat de soluţii de securitate endpoint din lume, fiind inclusă în topul primilor patru producători de soluţii pentru protecţie endpoint la nivel mondial*. Pe parcursul celor 15 ani de existenţă, Kaspersky Lab a rămas o companie inovatoare în domeniul securităţii informatice şi oferă suite de protecţie IT pentru utilizatori individuali, SMB şi companii mari. Compania este prezentă în aproximativ 200 de ţări şi protejează peste 300 de milioane de utilizatori din întreaga lume. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.kaspersky.ro.

* Compania a fost poziţionată pe locul patru în clasamentul IDC „Worldwide Endpoint Security Revenue by Vendor, 2010”. Clasamentul a fost publicat în raportul IDC „Worldwide IT Security Products 2011-2015 Forecast and 2010 Vendor Shares – December 2011”. Criteriile de clasificare s-au bazat pe veniturile obţinute din vânzările de soluţii de securitate endpoint în 2010.